Giovanni Becali visează că Florinel Coman poate ajunge la FC Barcelona pentru 30 de milioane de euro! „De ce n-ar da Koeman banii? Trincao e mai bun ca el?”

Cristian Ionut Costin si Florinel Teodor Coman in meciul de fotbal dintre FC Voluntari si FCSB, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Stadionul Anghel Iordanescu din Voluntari, sambata 12 septembrie 2020. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 7 poze

Florinel Coman a ratat un transfer la Orlando City, după ce americanii nu au vrut să plătească 9 milioane de dolari și 40 la sută din viitoarea mutare, dar Giovanni Becali visează la o afacere mult mai mare. Impresarul este convins că fotbalistul FCSB are valoare să ajungă la FC Barcelona și este convins că relația cu Ronald Koeman îl poate ajuta să dea lovitura.

Florinel Coman, pe lista echipei FC Barcelona? Giovanni Becali susține că nu ar fi o afacere imposibilă. Impresarul a condus negocierile când fotbalistul FCSB a fost la un pas de un transfer la Orlando City, dar americanii s-au retras când au aflat pretențiile lui Gigi Becali, iar acum este convins că există o șansă pentru o mutare la echipa catalană.

„Păi Coman, dacă joacă la Steaua (n.r. – FCSB) şi câştigă campionatul, nu poate să fie o variantă? De ce nu ar da Koeman? Portughezul ăla (n.r. – Trincao) e mai bun decât Coman?

Dar Coman trebuie să se refacă bine, să joace, să câştige campionatul cu Steaua (n.r. – FCSB) şi dacă joacă în Champions League… Coman? Nu îl mai dau cu 15 îi zic că vrea 20 Gigi sau 30 dacă e vorba de Barcelona”, l-a lăudat Giovanni Becali, la Telekom Sport, pe jucătorul căruia Gigi Becali i-a mărit contractul la 20.000 de euro pe lună.

Impresarul susține că are o relație bună cu Ronald Koeman și este convins că această legătură îl poate ajuta.

„Eu am început relaţia (n.r. – cu Ronald Koeman) cu Mitea, cu Chivu, cu Lobonţ. A început relaţia cu Koeman de când juca la Barcelona, când era Hagi acolo, când era Stoichkov acolo.

Eu beam cafeaua de dimineaţă cu el şi cu soţia. Mai mult decât atât, când m-am pus în genunchi şi i-am spus lui Gaspart, vicepreşedintele, că, contractul lui Popescu era netto el, era la bar acolo se tăvălise de râs. Eu aveam relaţie cu el”, a mai spus impresarul jucătorilor din „Generația de Aur”.

Giovanni Becali, negocieri din închisoare cu Ronald Koeman

Giovanni Becali a mai vorbit de relația excelentă pe care o are cu Ronald Koeman. Era în închisoare, în anul 2014, când au negociat transferul lui Florin Gardoș de la FCSB la Southampton. Afacerea a costat 6,8 milioane de euro. Giovanni Becali de dezvăluit cum a decurs dialogul.

Ronald Koeman: Giovanni, am auzit, am citit de tine și de Popescu. Asta-i viața, ai grijă.

Giovani Becali: Lasă asta că am eu grijă. Am un jucător fundaș central, interesant pentru tine. Îl cheamă Gardoș! Am vorbit cu Pochettino când era acolo și l-am propus.

Ronald Koeman: Sună-mă mâine la aceeași oră și îți dau un răspuns

Dialogul a continuat a doua zi, de asemenea de la telefonul penitenciarului:

Ronald Koeman: – Giovani, care-i prețul?!

Giovani: – În jur de șase milioane, dar Steaua vrea șapte…

…„Transferul s-a făcut pe 6,8 milioane, patru ani, cu un milion salariu pe an. A avut ghinioane, dar a luat patru milioane… El putea să rămână la Steaua pe zece mii! Eu am transferat jucători și am fost la cluburile alea mari. Vă rog să-mi spuneți în următorii zece ani, să ne țină Dumnezeu sănătoși!, dacă vreun manager intră în casele alea în care am intrat eu… E greu să intri în cluburile alea”, a explicat fostul impresar.

Publicat: 14 11. 2020, 21:39