Giovanni Becali, prima reacție după ce Florinel Coman s-a ales cu dosar penal. „A fost păcălit de unul, de altul”. De ce i-a transmis că acest scandal îi poate pune în pericol transferul în străinătate

Florinel Coman este implicat într-un scandal uriaș. Polițiștii i-au făcut dosar penal după ce au depistat că jucătorul conducea mașina fără permis valabil în România. Giovanni Becali a reacționat după acest scandal. Este convins că jucătorul a fost păcălit să-și ia permis în Ucraina și i-a transmis că astfel de probleme îi pot pune în mare pericol un transfer în străinătate.

Florinel Coman a pus pe jar toată conducerea FCSB. Jucătorul a fost oprit pe autostrada A2, iar polițiștii au constatat că nu avea permis de conducere. În plus, bolidul său se deplasa cu 165 km/h. Giovanni Becali a aflat vestea și este convins că jucătorul pe care Gigi Becali vrea 15 milioane de euro a fost păcălit de cei care l-au îndemnat să-și ia permis în Ucraina.

„Îmi pare rău de ce i s-a întâmplat lui Florinel Coman, am aflat și eu imediat după ce a apărut nebunia. Nu sunt în țară, dar am auzit toată povestea. Eu sunt convins că a fost păcălit de unul, de altul, care i-au spus că e bine să-și ia permis de acolo, din Ucraina.

Ce să mai facă acum? O să fie un proces probabil, o să-și ia o amendă și trebuie să meargă înainte. Problema lui cea mai importantă este să se pună pe picioare cât mai repede și să joace bine.
De asta are nevoie ca să se transfere afară. El a avut o accidentare tare ciudată, s-a zis că stă o săptămână și a stat vreo trei luni. Și uite ce greu reintră în forma de competiție.”, a declarat vărul patronului de la FCSB.

Giovanni Becali, avertisment dur pentru Florinel Coman

Giovanni Becali i-a transmis lui Florinel Coman că a făcut o greșeală care poate fi o adevărată piatră de moară în cazul în care o echipă din străinătate vrea să-l transfere.

„E adevărat că managerii de afară se uită la orice amănunt, inclusiv la aceste probleme extra-sportive, și contează totul. Dar cel mai important pentru el este să joace fotbal, să o facă bine, să dea goluri.

Nu am vorbit cu el, a făcut-o fratele meu Victor și i-a transmis să fie puternic și să-și revină. Asta e cel mai important”, a spus Giovanni Becali pentru Fanatik.

Giovanni Becali nu mai are contract cu Florinel Coman

Florinel Coman și-a reziliat contractul de impresariere cu firma coordonată de Giovanni Becali, după cum a anunțat ProSport în exclusivitate, dar asta nu înseamnă că acesta nu poate colabora cu FCSB în cazul unui transfer, așa cum s-a întâmplat în cazul Dennis Man.

Giovanni Becali i-a transmis de mai multe ori jucătorului că trebuie să aibă mai grijă de viața lui sportivă.

„Mai sunt și bețe în roate de pe undeva. Alți manageri cărora nu le convine, că nu are viață bună, extrasportivă, că nu știu ce”, spunea Giovanni Becali în urmă cu aproape un an.

Publicat: 23 02. 2021, 16:40
Actualizat: 23 02. 2021, 16:54