Gigi Becali, total descumpănit în privința transferurilor. „Ce români să iei? I-am zis lui Meme să se uite!”

Gigi Becali la o conferinta de presa de prezentare a jucatorului Sergiu Bus la FCSB desfasurata la Sediul din Aleea Alexandru din Bucuresti, marti 14 iulie 2020.© FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali (63 de ani), patronul formației FCSB, este total descumpănit în privința transferurilor.

Gigi Becali a transmis că vrea să investească și să transfere trei fotbaliști în perioada de mercato din vară, iar pe lista sa se află doi fundași centrali și un atacant.

Oficialii vicecampioanei României au început căutările pentru posturile pe care vor să le întărească, dar Gigi Becali este complet dezamăgit.

Gigi Becali, total descumpănit în privința transferurilor

Latifundiarul din Pipera susține că nu dorește să se grăbească să facă transferuri și a explicat de ce. Gigi Becali și-ar dori să aducă la vicecampioana României fundași centrali români, dar nu găsește nimic pe placul său.

Alin Șeroni, fundașul central care se afla pe lista lui Gigi Becali, a prelungit contractul cu FC Botoșani pe două sezoane, iar acest lucru l-a făcut pe afacerist să își ia gândul de al el.

„Am spus că nu mă hazardez, nu v-am spus asta?! Transferuri nu puteți vedea decât maxim 3: doi fundași centrali și atacant. Unul sigur.

Ce români să iei? Care?! Se uită acuma, i-am zis lui Meme. Fundași centrali chiar nu mai există români.

Eu îl luam pe Șeroni, dar dacă a semnat contractul pe doi ani”, a spus Gigi Becali, patronul lui FCSB, la Pro Arena.

FCSB a rămas fără fundași centrali

FCSB a rămas fără fundași centrali în această vară. Iulian Cristea s-a accidentat la echipa națională a României și va lipsi până la finalul anului, iar Paulo Vinicius și Andrei Miron și-au încheiat contractele cu vicecampioana. Pe postul de fundaș central mai pot juca Denis Haruț, jucător revenit de la FC Botoșani, și Ovidiu Popescu.

Publicat: 18 06. 2022, 11:38
Actualizat: 18 06. 2022, 11:39