Gigi Becali taie în carne vie! Ce fotbalist o va părăsi pe FCSB în această vară: „Am fost fraier!”

Bucurie a fotbalistilor stelisti dupa un gol marcat cu Iulian Lucian Cristea, Adrian Gheorghe Sut si Andrei George Miron in meciul de fotbal dintre FCSB si FC Arges, contand pentru Play-off-ul Ligii 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Arena Nationala din Bucuresti, luni 2 mai 2022. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Patronul FCSB-ului, Gigi Becali, s-a declarat nemulțumit de prestațiile lui Andrei Miron în acest final de sezon. Latifundiarul a precizat că prioritatea echipei sale pentru sezonul viitor este îmbunătățirea defensivei.

Însă, acest lucru se va întâmpla numai dacă FCSB se va califica în grupele Conference League. Acesta regretă decizia de a nu-l aduce pe Andrei Burcă, fost coleg al lui Miron la Botoșani, ulterior ajuns la CFR.

Gigi Becali a fost dezamăgit și de Paulo Vinicius. Patronul FCSB a declarat că și acesta i se va alătura lui Miron pe lista plecărilor.

Gigi Becali este dezamăgit de achiziția lui Andrei Miron

„Ca să iei jucători de mare valoare trebuie să dai milioane. O să spuneți că și eu am nevoie de fundași centrali. Am nevoie, pentru că dacă mai joc cu fundașii ăștia centrali, nu am nicio șansă în cupele europene, să luăm neapărat poate unul, vedem dacă ne calificăm. Nu e niciunul în Liga 1 să îmi placă.

Burcă e fundaș central, mie mi-a plăcut, nu l-am luat. Am fost fraier atunci. Îl vedeam mare și puternic, și ambițios, am vrut să îl iau, am fost influențat, nu contează, l-am luat după aia pe Miron. Miron, să mă ierte, dar numai când îl văd… Cum să treacă ăsta așa de tine, mă, să îți dea gol? Chiar dacă a fost în ofsaid, dacă măcar e în ofsaid, lasă-l sau dacă nu e…cum stai?

Nu mai contează, trebuie fundaș central și posibil un atacant”, a declarat Gigi Becali, la PRO Arena.

  • 68 de meciuri și 2 goluri a contabilizat Miron pentru FCSB, unde joacă din februarie 2020, când a fost transferat de la FC Botoșani

  • 1.1 milioane de euro este cota lui Andrei Miron, conform transfermarkt.com

  • Oțelul Galați, FC Botoșani și FCSB sunt echipele la care a evoluat Andrei Miron în cariera sa, până în prezent

 

 

Publicat: 23 05. 2022, 18:17
Actualizat: 23 05. 2022, 18:18