Gigi Becali, prima reacție după ce s-a trezit că i se cer bani mai mulți din transferul lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray: „Eu nu fug din țară!” | EXCLUSIV

Gigi Becali, prima reacție după ce s-a trezit că i se cer bani mai mulți din transferul lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray
Vezi galeria foto - 5 poze

FCSB a fost reclamată la Camera pentru Soluționarea Litigiilor de către FC Botoșani, iar moldovenii doresc acum alte 9 procente și din bonusul de 600 de mii de euro, cel pe care echipa lui Gigi Becali îl va încasa după ce Olimpiu Moruțan a strâns 15 apariții în meciurile oficiale în tricoul lui Galatasaray.

Gigi Becali și Valeriu Iftime sunt prieteni, însă se pare că totul până la bani. După ce i-au reclamat pe cei de la FCSB la Camera pentru Soluționarea Litigiilor, deoarece nu aveau și ei pusă la dispoziție documentația de pe urma transferului lui Moruțan la Galata, oficialii formației FC Botoșani au momentan și altă pretenție financiară.

După ce au aflat și ce bonusuri ar putea să încaseze Gigi Becali în plus față de suma de transfer de 3.500.000 de euro, conform unor clauze de obiective puse în contract, FC Botoșani dorește și alți bani.

Gigi Becali, prima reacție după ce s-a trezit că i se cer bani mai mulți din transferul lui Olimpiu Moruțan la Galatasaray. „Iftime văd că cere și tot cere!”

Olimpiu Moruțan a înregistrat 15 apariții oficiale în tricoul lui Galatasaray, iar FCSB trebuie să primească de la turci un bonus de 600 de mii de euro, conform informațiilor precise pe care ProSport le deține. Din acești bani, 9 la sută dorește și FC Botoșani.

Contactat de către ProSport, Gigi Becali a declarat: „Ce este, tată? Iar vrea nenea Iftime bani? Văd că vrea bani și doar bani. Eu nu fug, tată, din țară. Foarte bine că a cerut banii ăștia pe la Comisii. Să se ducă acolo. Ce vreți să îi fac eu? De la noi se ocupă Vali Argăseală și o să vedem ce se hotărăște”

 

Publicat: 29 11. 2021, 19:02