Gigi Becali negociază deja un transfer de senzație. A rostit un nume: „Piston!”

Foto: Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali pregătește deja campania de transferuri din iarnă, iar FCSB își dorește în primul rând un mijlocaș de mare valoare.

După victoria cu U Cluj, scor 2-0, Becali a mărturisit că așteaptă un fotbalist care să semene cu Alexandru Bourceanu, fostul mare mijlocaș care a impresionat și în meciurile roș-albaștrilor din cupele europene.

Gigi Becali: „Caut un mijlocaș ca Bourceanu, asta caut!”

Gigi Becali nu este mulțumit nici după succesul clar de la Cluj-Napoca. Acesta caută un fotbalist de tipul lui Alexandru Bourceanu, cel care a făcut pereche mult timp cu Mihai Pintilii, omul care acum colaborează la FCSB cu Elias Charalambous.

Patronul campioanei așteaptă un „piston”, cu gândul probabil și la duelurile tari din cupele europene.

„Caut un mijlocaș ca Bourceanu, asta caut. Piston! Eu așa văd fotbalul. Mijlocașii centrali sunt cei mai importanți, ei fac jocul”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport, după ce FCSB a luat încă trei puncte mari în Superliga, de această dată pe terenul formației lui Cristiano Bergodi.

Gigi Becali vrea să aducă „patru-cinci jucători”

În total, FCSB ar urma să se întărească serios cu „patru-cinci jucători” în iarnă, mai ales că acum Gigi Becali își face iar calculele în lupta pentru titlu, sperând ca diferența să fie cât mai mică înainte de a se intra în play-off.

Patronul campioanei României așteaptă întăriri și în defensivă, în condițiile în care nu mai este atât de mulțumit de Ngezana, iar Mihai Popescu a suferit o accidentare serioasă.

Așa cum era de așteptat, Gigi Becali ar urma să se despartă și de câțiva jucători, însă acesta dă asigurări că pe listă nu este și veteranul Denis Alibec.

„(Câte transferuri vreți să faceți?) 4-5 jucători. Să stau după ei? Joacă fotbal! (n.r. Vă și despărțiți de 4-5 jucători?) Le dau banii, că au contract. Eu le dau salariile și respect cuvântul dat. Iau un mijlocaș central, un fundaș central și un fundaș stânga”, a declarat Gigi Becali, la Digi Sport.

După victoria de pe Cluj Arena, scor 2-0, pentru cei de la FCSB urmează un alt test important. Roș-albaștrii vor evolua în Europa League pe terenul elvețienilor de la Basel.

  • 3 puncte a acumulat FCSB după primele trei meciuri din Europa League. Roș-albaștrii au cedat la București atât cu Young Boys, cât și cu italienii de la Bologna. În sezonul precedent, campioana României a ajuns până în optimile competiției, fiind eliminată de Lyon
Publicat: 02 11. 2025, 11:41
Actualizat: 02 11. 2025, 11:42