Gigi Becali n-a dormit toată noaptea și a numit principalul vinovat pentru eșecul FCSB!

Gigi Becali s-a consumat teribil după eșecul de la Botoșani și dă vină mai ales pe Mihai Popescu pentru un nou pas greșit al roș-albaștrilor, scor 1-3.

Patronul de la FCSB a fost dezamăgit și de modul în care s-a primit al doilea gol la Botoșani, în fața unei echipe care a impresionat în acest start de sezon.

Gigi Becali dă vina pe Mihai Popescu după eșecul de la Botoșani: „A făcut un cadou!”

Gigi Becali nici nu s-a gândit la un nou eșec al echipei sale, mai ales că FCSB a deschis scorul la Botoșani și a părut că poate să depășească perioada grea.

La final, Becali a rămas fără cuvinte, iar la ore bune după meci a găsit și vinovatul. Acesta este Mihai Popescu, fundașul criticat tot mai des de omul de afaceri în ultima perioadă.

Totuși, Mihai Popescu a fost convocat recent la naționala României și are șanse mari să fie chemat iar de Mircea Lucescu pentru următoarele acțiuni.

„Nu ai ce să mai zici. Noi am condus meciul, am dat gol, după care a făcut Popescu un cadou și ne-au egalat. El dacă nu sărea, nu era problemă. El trebuia să stea și venea mingea în el. S-a aplecat ca să se ducă mingea în poartă. Al doilea gol a venit tot așa aiurea. Se întâmplă, ce să facem”, a spus Gigi Becali, conform digisport.ro.

Daniel Bîrligea: „Ne-am relaxat și nu ne-a mai ieșit nimic!”

După ce a marcat la Botoșani, Daniel Bîrligea a trăit cu senzația că echipa sa s-a relaxat prematur, asta chiar dacă FCSB a pierdut numeroase puncte importante în ultimele etape.

„Eu am simțit prima repriză destul de bine. Dar după ne-am relaxat, n-am mai încercat să jucăm, nu ne-a mai ieșit nimic. Adversarii au avut un ritm bun, sunt pregătiți. Au făcut ce trebuia ca să câștige meciul și îi felicităm.

Asta e realitatea, trebuie să o acceptăm. Trebuie să ne trezim și să încercăm să o schimbăm. Momentan ne gândim să câștigăm meciurile de retrogradare. Titlul e departe, dar rămâne în continuare obiectivul nostru”, a spus atacantul roș-albaștrilor.

Pentru FCSB urmează acum primul meci din grupa de Europa League. Campioana va da peste Go Ahead Eagles. În Superliga, FCSB o va întâlni în runda viitoare pe Oțelul Galați, o echipă imprevizibilă în acest start de sezon.

Publicat: 20 09. 2025, 13:03
Actualizat: 20 09. 2025, 13:09