Gigi Becali îi răspunde lui Florin Tănase în cazul lui Claudiu Keșeru: „Eu fac lotul și el nu e în lot! Păi, face el?”

Gigi Becali vrea să transfere trei jucători de la FC Argeș
Vezi galeria foto - 11 poze

Gigi Becali, patronul lui FCSB, i-a răspuns lui Florin Tănase, căpitanul în vârstă de 27 de ani al roș-albaștrilor, după meciul cu CS Mioveni.

CS Mioveni și FCSB s-au întâlnit sâmbătă seară, în cadrul etapei cu numărul 27 din Liga 1, pe Stadionul Orășenesc din Mioveni, și au remizat, scor 1-1, după golurile marcate de către Malcom Edjouma, în minutul 7, respectiv Ionuț Balaur, în minutul 45+1.

La finalul acestei partide, Florin Tănase a declarat că Claudiu Keșeru ar fi trebuit să fie în lotul lui FCSB, iar reacția sa nu a rămas nepedepsită de patronul roș-albaștrilor.

Gigi Becali îi răspunde lui Florin Tănase în cazul lui Claudiu Keșeru, după CS Mioveni – FCSB

„După ce am marcat golul, fiecare jucător a vrut să iasă el în evidență și nu am mai jucat fotbal. Asta e. Dacă așa e caracterul jucătorului… Nu poți să schimbi caracterul jucătorului. Dacă Tănase e căpitan, el trebuie să tragă echipa după el și să spună: «Domne, dăm 2-0, dăm 3-0».

(n.r. despre declarația lui Florin Tănase privind absența lui Claudiu Keșeru) Aia e opinia lui… Păi, și cum a fost? Opinia mea sau a lui? Păi, face el? El, dacă era patronul, îl băga. Ca să nu mai comentați, să nu mai întrebați, vă spun eu. Eu fac lotul și Keșeru nu e în lot. Care e problema? Așa am luat hotărârea.

Am luat hotărârea greșită că a fost discuția între Burlacu și Keșeru. Și am zis să fie Burlacu, pentru că Keșeru termină contracul în vară. Nu l-am băgat eu pe Burlacu să joace, să știți. Și acum îmi pare rău că nu a fost Keșeru. Dacă nu ar fi fost Burlacu pe bancă, nu ar fi intrat pe teren, pentru că alea două ocazii… Nu ai cum să ratezi. Dacă ratezi așa, data viitoare la revedere Burlacu, nu mai face parte din lot. Am văzut ce poate Burlacu, nu știam.

Keșeru termină contractul în vară și gata. Ce aveți voi cu Keșeru? Am greșit că dacă era Keșeru în lot nu mai ajungea Burlacu să joace.

Noi am câștigat un punct astăzi, hai să vedem mâine (n.r. la CFR Cluj – Rapid). Să vedem dacă câștigă și ei unul. (n.r. Nu credeți?) Hai să vedem”, a spus Gigi Becali, la Digi Sport.

Publicat: 19 02. 2022, 22:58