Gigi Becali i-a chemat pe cei doi fotbaliști la Marriott pentru a semna cu FCSB. Jucătorii au venit cu Meme Stoica și negocierile s-au încheiat după doar două minute: „Eram vai de steaua noastră, ponosiți de la Bacău”
Unul dintre cei mai importanți jucători de la FCSB a povestit modul în care au decurs negocierile cu finanțatorul Gigi Becali, care au durat numai două minute.
Fostul mijlocaș Florin Lovin (43 de ani) s-a transferat de la FCM Bacău la FCSB în iarna lui 2005, pe când avea o cotă de piață 400.000 de euro, potrivit site-ului de specialitate Transfermarkt.
Aflat la începuturile sale la FCSB, latifundiarul din Pipera a investit sume importante pe transferuri, în vederea formării unui lot performant care să obțină rezultate, interne și internaționale. Iar una dintre „sursele” de unde putea aduce jucători valoroși a fost echipa din Bacău.
Florin Lovin, înainte de transferul la FCSB: Eram vai de steaua noastră
Florin Lovin a rememorat momentul în care a fost la negocierile desfășurate la Marriott, iar faptul că venea la cea mai importantă echipă din campionatul românesc a contat mai mult decât banii pe care îi primea.
„Faza a fost mortală cu Gigi Becali. Avea birourile la Marriott și vine MM cu mine și cu Baciu. Îți dai seama, vai de steaua noastră, ponosiți de la Bacău. Țin minte, nu am mâncat nimic până pe la ora 4. Nu am pus nimic în gură, decât niște covrigi care erau pe acolo, de protocol.
Se eliberase domnul Gigi Becali pe la 3 și vine Meme: «Uite, am venit cu băieții de la Bacău să semneze. Uite, hai să discutăm despre bani». (n.r. Gigi Becali spune) «Ce să discutăm, bă, despre bani? La mine e clar. Mijlocașul 5.000, fundașul 4.000».
Ne-am strâns mână: «Luați 2.000 de euro, plecați la Catania acum, să aveți și voi de buzunar. Zi frumoasă!».
Da. Două minute. Adică ăla era un moment în care chiar nu puteam… Mă duceam și pentru aceiași bani. Adică acolo era o oportunitate, știam că vin la cea mai importantă echipă din România și banii chiar nu mai contau în momentul ăla”, a declarat Florin Lovin, citat de iAMSport.
Florin Lovin, neplătit timp de opt luni
Fostul fundaș, care a evoluat și la echipe din Grecia, Germania sau Austria, a povestit cum a fost neplătit la FCSB timp de cinci luni, care s-au adăugat la cele trei luni restante de la FCM Bacău.
„Nu luasem 3 luni bani la Bacău și după aia nu am luat vreo 5 luni bani de la Steaua (n.r. FCSB). Că avea ceva probleme nea Gigi cu banii și ne-a amânat”, a declarat Lovin.
Întrebat cum s-a descurcat în acea perioadă, fostul jucător de la Otelul a mărturist că a trăit pe datorie. „Împrumutam. Împrumutăm și trăiam. Dar bine, eu mereu am fost… adică pot trăi și cu 100 de lei și cu 100 de milioane. Nu am nevoie de prea multe”, a spus Lovin.
- Florin Lovin s-a retras din activitatea sportivă în 2017, ultimul club la care a evoluat a fost Astra Giurgiu.
- La FCSB a evoluat între 2005 și 2009, de unde s-a transferat la 1860 Munchen (Germania).