Gigi Becali face gluma anului pe seama dușmanului Florin Talpan! Cum se va numi echipa juristului și de ce patronul FCSB nu va schimba niciodată actuala siglă: „E cu crucea, cu steaua lui Melchisedec” | VIDEO

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 5 poze

Întrucât consideră că decizia dată marți de Înalta Curte de Casație și Justiție în dosarul privind palmaresul Stelei reprezintă o victorie pentru FCSB, Gigi Becali a anunțat că, în baza acesteia, vor urma și alte victorii, în celelalte dosare.

Gigi Becali face gluma anului pe seama dușmanului Florin Talpan: „O să se numească FCSTB”

Este vorba despre spețele referitoare la marca Steaua, incluzând evident și numele, dar și la acel prejudiciu cerut de reprezentanții Clubului Sportiv al Armatei. Patronul de la FCSB este de părere că va avea câștig de cauză în toate aceste dosare în timp de câțiva ani.

Așadar, Gigi Becali a anunțat că se gândește chiar să le ceară el despăgubiri celor de la CSA la un moment dat și, în plus, a făcut câteva glume pe seama lui Florin Talpan, referitoare la denumirea pe care ar urma să o aibă clubul din Ghencea, în opinia sa, pe viitor.

„Numele de Steaua cred că mai durează vreo 3 ani să câștigăm. Și după aia să facem revizuire la hotărârea aia. Stai puțin, că eu mă bat și pe altceva acum. Că e posibil, și pe drept, dar nu știu dacă o să o fac, ei să nu poată să poarte numele de Steaua la fotbal. Ei sunt Steaua la alte sporturi, dar la fotbal nu ai voie, că, dacă nu ai folosit-o 5 ani, marca, ea cade din drepturi, decade. Ei nu au avut fotbal 15 ani, cât nu au avut?

E posibil, cum le-au anulat alea 4 mărci, care le-au decăzut, să le-o decadă după aia și pe asta. Că, dacă, de exemplu, noi o anulăm la Curtea Supremă, cer revizuire, o anulăm și p-asta.

Și ei o să joace pe Ghencea cu o echipă, Fotbal Club S Talpan, așa o să îi pună. Adică sunt Steaua, dar sunt Talpan, adică Steaua lui Talpan (n.r. râde). Păi așa o să fie. Noi o să fim Steaua, că noi luăm numele. Luăm palmaresul și continuitatea, deja suntem Steaua noi. După aia, le anulăm noi marca lor, ce o au, că a decăzut. Cu rea credință ai înregistrat-o. Și o anulez și pe aia și o să joace Fotbal Club Talpan S, așa o să se numească (n.r râde).

Sigla asta nu o mai schimb niciodată, e cu crucea, cu steaua lui Melchisedec (n.r. preot al Vechiului Testament), e cea mai frumoasă siglă din tot globul pământesc, asta pe care am făcut-o la FCSB. Dar e Fotbal Club Steaua București, cum o să fie FCSTB, Fotbal Club Steaua Talpan București, așa o să fie la ei”, a spus Gigi Becali în cadrul unei conferințe de presă organizate miercuri la „palat”.

Publicat: 29 03. 2023, 15:38
Actualizat: 29 03. 2023, 20:28