Back in business! Gigi Becali anunță noi transferuri la FCSB. „Asta trebuie să luăm!”

Gigi Becali a revenit în viața publică, după ce anunțase la venirea lui Toni Petrea că nu se mai implică în fotbal, iar latifundiarul din Pipera a anunțat deja ce transferuri vrea să facă în perioada de mercato din ianuarie.

Gigi Becali nu s-a mai implicat la FCSB în ultimele luni, dar latifundiarul din Pipera a revenit în forță și anunță că e pregătit să acopere două posturi în perioada de mercato care începe pe 12 ianuarie.

Latifundiarul din Pipera s-a declarat mulțumit de lotul pe care îl are la dispoziție de Toni Petrea, dar a dezvăluit și care sunt cele două posturi pe care vrea să le mai acopere în următoarea perioadă de transferuri.

Gigi Becali anunță noi transferuri la FCSB

Gigi Becali este pregătit să acopere două posturi unde Toni Petrea a avut probleme în prima parte a sezonului 2020 – 2021. Latifundiarul din Pipera a dezvăluit că se gândește să îi aducă antrenorului său un atacant și un fundaș central.

„La noi, eventual, dacă trebuie să luăm, probabil o să aducem un atacant, să spunem. Și un fundaș central, dar în rest, nu cred”, a spus Gigi Becali, patronul FCSB-ului, conform Sport.ro.

Dumitru Cardoso, pe lista lui Gigi Becali

Dumitru Cardoso este atacantul din Liga 1 pe care Gigi Becali și-l dorește la FCSB începând cu ianuarie 2021, informație dezvăluită de ProSport. Latifundiarul din Pipera a cerut referințe personale legate de viața mijlocașului în vârstă de 29 de ani care are și cetățenie română, dar trebuie să se lupte cu MOL Vidi și Ferencvaros pentru transferul acestuia.

Gigi Becali a luat decizia de a întări atacul după ce Sergiu Buș și Alexandru Buziuc nu au dat randament în prima parte a sezonului 2020 – 2021 din Liga 1. Cel din urmă se află pe lista plecărilor pentru perioada de mercato care se deschide pe 12 ianuarie.

 

Publicat: 28 12. 2020, 20:53
Actualizat: 28 12. 2020, 20:57