Gigi Becali, anunț neașteptat: „Am vorbit cu Mirel Rădoi și fac un compromis!” Câți jucători lasă FCSB la Jocurile Olimpice

Gigi Becali, anunț de ultimă oră. Ce înțelegere are cu Mirel Rădoi pentru Jocurile Olimpice
Vezi galeria foto - 5 poze

Gigi Becali, patronul FCSB, spune că i-a promis selecționerului Mirel Rădoi că va lasa doi fotbaliști la Jocurile Olimpice de la Tokyo.

După ce inițal nu a vrut să audă de această variantă, Gigi Becali s-a răzgândit și a anunțat că va lăsa doi mijlocași la Jocurile Olimpice: pe Ovidiu Perianu (19 ani) și Dragoș Nedelcu (24).

Turneul olimpic de fotbal va avea loc între 21 iulie și 7 august, FCSB fiind angrenată în preliminariile cupelor europene în perioada respectivă.

Gigi Becali face un anunț neașteptat înaintea Jocurilor Olimpice! Va lăsa doi jucători la naționala lui Mirel Rădoi

Gigi Becali îi va lăsa pe Ovidiu Perianu și Dragoș Nedelcu să joace pentru naționala României la Jocurile Olimpice: „Am vorbit cu Mirel și am spus ‘Finule, o să încerc. E vorba de tine și mi-e jenă să te refuz definitiv. Nu pot să te refuz. Nu e în regulă!’. O să încercăm să facem tot posibilul să îl ajutăm într-un fel. Rădoi mi-a arătat lista și i-am zis că pe Perianu și Nedelcu îi putem lăsa. Pot să fac un compromis. I-am spus că avem jucătorii accidentați și am avut meciuri din trei în trei zile. El m-a înțeles și mi-a spus: ‘Nașule, nu îndrăznesc să îi cer pe Moruțan sau Olaru’.

Eu am încercat să negociez pentru că e finul meu. Noi jucăm calificări în Conference League, e vorba de zece milioane de euro. Ce să facem? Nu mai luăm banii că ne plimbăm pe la Jocurile Olimpice?”, a declarat Gigi Becali, patronul FCSB, la Digi Sport. Totuși, Mirel Rădoi și-ar fi dorit să se bazeze pe mai mulți jucători de la FCSB, selecționerul numind nu mai puțin de nouă roș-albaștri în lotul lărgit pentru JO: Andrei Vlad, Denis Haruț, Dragoș Nedelcu, Florinel Coman, Răzvan Oaidă, Olimpiu Moruțan, Darius Olaru, Octavian Popescu și Ovidiu Perianu.

Publicat: 22 05. 2021, 12:03
Actualizat: 22 05. 2021, 12:14