Gigi Becali, anunț de ultimă oră: „Gata, acum am destui jucători!” Patronul FCSB, noutăți despre transferul lui Virgil Ghiță, chiar înaintea derby-ului cu CFR Cluj

Gigi Becali a dezvăluit zilele trecute că mai vrea trei jucători la echipă. Virgil Ghiță, una dintre țintele de până acum ale FCSB, nu mai este pe lista omului de afaceri. Patronul roș-albaștrilor le dă astfel undă verde celor de la Universitatea Craiova în privința fundașului celor de la Viitorul Constanța.

Gigi Becali se ține de cuvânt și este decis să meargă pe mâna tinerilor din Academiei de acum înainte. FCSB a trimis pe teren pentru meciul cu CFR Cluj trei tineri cvasinecunoscuți: Andrei Istrate, Adrian Niță și Cristi Dumitru.

Gigi Becali: „Gata, am jucători destui!” Noutăți despre transferul lui Virgil Ghiță la FCSB

Virgil Ghiță, fundașul lui Gică Hagi la Viitorul Constanța, este unul dintre cei mai curtați jucători din Liga 1. A intrat recent și pe lista Craiovei, unde este dorit de Mihai Rotaru. Gigi Becali anunță că nu mai este interesat și face pasul în spate.

„Să-l ia el pe Ghiţă. Pe mine nu mă interesează. Eu nu dau bani pe jucători. Eu nu mai dau bani pe jucători. Gata, la revedere. Nu mai iau nici jucători străini.

Gata, eu am jucătorii mei de la Academie. Am jucători destui. L-am luat pe Buziuc pentru că nu aveam atacanţi, chiar nu aveam. Buziuc eu un pariu de-al meu aşa”, a declarat Becali la AntenaSport.

FCSB l-a prezentat vineri pe Alexandru Buziuc, fotbalistul în vârstă de 26 de ani de la Academica Clinceni, dar este interesată și de Gabriel Debeljuh, atacantul croat de la Hermannstad.

Gigi Becali a anunțat și nevoia de a aduce un fundaș central, chiar dacă nu mai pare dispus să investească sume impresionante în transferuri. Alexandru Albu (26 de ani), fundașul central al Academicii Clinceni, este unul dintre aceștia.

La capitolul plecări, Gigi Becali l-a trecut surprinzător pe Adrian Petre. Atacantul nu mai este în grațiile patronului, care a anunțat că este gata să se despartă de jucătorul adus din Danemarca.

Publicat: 31 07. 2020, 21:30
Actualizat: 31 07. 2020, 21:33