Gigi Becali, amenințări către CSA Steaua. „Nu va mai avea voie să folosească numele și sigla!”

George Becali sustine o conferinta de presa in fata sediului LPF, joi, 13 august 2020. ALEXANDRU DOBRE/ MEDIAFAX FOTO.
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali (64 de ani), patronul formației FCSB, continuă războiul cu CSA Steaua și transmite un mesaj amenințător către echipa din Liga 2.

Latifundiarul din Pipera este hotărât să continue lupta cu CSA Steaua, echipa din Liga 2, pentru a recupera numele „Steaua” și palmaresul.

Astfel, patronul vicecampioanei României este încrezător că o să reușească să anuleze în instanță toate mărcile pe care le-au câștigat cei de la CSA Steaua.

Gigi Becali, amenințări către CSA Steaua

Mai mult, Gigi Becali este sigur că numele „Steaua” și palmaresul echipei vor ajunge din nou în posesia sa și FCSB se va putea bucura de ele.

„O să vedeţi cum echipa care se numeşte azi Steaua nu va mai avea voie să folosească numele şi sigla. Am anulat deja patru mărci în instanţă, le voi anula şi pe celelalte.

O să mai dureze câţiva ani, dar ei n-au niciun merit să ia sigla şi palmaresul pentru că nu au continuat istoria. Ei au lipsit 20 de ani şi apoi se trezesc că ei sunt Steaua şi vor palmaresul?”, a spus Gigi Becali, conform Fanatik.

Gigi Becali: „Ce, poți să iei istoria României și să o dai Ungariei? Nu, nu poți!”

Gigi Becali crede că nu se poate vorbi despre palmares în ceea ce o privește pe echipa Armatei și a explicat de ce. Mai mult, afaceristul a transmis că FCSB este echipa „care a asigurat continuitatea formației de fotbal” care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în 1986.

„Este o aberaţie tot ceea ce se întâmplă la treburile astea cu palmaresul. Cum să spui că Dinamo nu mai e Dinamo? Au retrogradat şi vin alţii care să spună că ei sunt Dinamo. Ce aberaţie e asta? Păi cum, cine urlă ăla are palmaresul? Palmaresul aparţine echipei care a continuat activitatea. Aşa cum FCSB a continuat activitatea, aşa cum Dinamo a continuat activitatea şi aşa mai departe. Păi, să luăm cazul României?

Poate să ia cineva palmaresul României? E activitatea, istoria. Poate să vină mâine un judecător şi să decidă că partea de istorie cu Ştefan cel Mare nu face parte din istoria României şi să le-o dea altora? Nu nu poate. Ce, poţi să iei istoria României şi să o dai Ungariei? Nu, nu poţi”, a mai spus latifundiarul din Pipera pentru sursa citată mai sus.

Publicat: 02 07. 2022, 16:29