Gigi Becali a făcut anunțul pe care îl așteptau fanii lui FCSB: „Va fi apt pentru meciul cu Craiova!”

Gigi Becali, dezvaluiri de senzatie dupa insistentele lui Inter Milano pentru Morutan
Vezi galeria foto - 4 poze

Gigi Becali a anunțat faptul că Darius Olaru va reveni în echipa FCSB-ului, cel mai devreme, în meciul cu Universitatea Craiova, din play-off.

Darius Olaru (23 de ani) s-a accidentat în meciul cu Sepsi, 1-1, din ultima rundă a sezonului regular.

FCSB va juca, contra Universității Craiova, pe 28 aprilie.

Gigi Becali a anunțat când va reveni Darius Olaru la FCSB

Latifundiarul din Pipera a dezvăluit faptul că Darius Olaru, unul dintre cei mai importanți jucători de la FCSB, va reveni în meciul cu Universitatea Craiova sau CFR Cluj.

Deși FCSB are probleme de lot, Gigi Becali are încredere în jucătorii disponibili că se vor ridica la nivelul așteptărilor.

„Nu avem ce face, trebuie să ne descurcăm cu jucătorii pe care-i avem. N-am ce transfer să mai fac acum. Până la urmă, dacă fac parte din lot, au valoare și trebuie să o demonstreze. Sunt meciurile astea de acum, cu Botoșani și Clinceni, dar mai apoi revine Olaru.

Va fi apt pentru meciul cu Craiova, cel mai rău caz pentru CFR Cluj și vom arăta iar ca o forță!

Am încredere că Dumnezeu mă va ajuta și vom câștiga titlul!. Asta-mi doresc”, a declarat Gigi Becali, pentru Digi Sport.

Darius Olaru (23 de ani) a fost transferat de FCSB, în ianuarie 2020, de la Gaz Metan, pentru 600.000 de euro. Acesta mai are contract până în 2024 cu formația bucureșteană.

Cine ar putea să-l înlocuiască pe Darius Olaru la FCSB

Ionuț Badea, fost antrenor principal la FC Argeș, este de părere că Ionuț Vînă și Olimpiu Moruțan ar putea să suplinească cu brio absența lui Darius Olaru, pe care îl consideră motorul echipei. Acesta a vorbit la superlativ despre Moruțan și spune că tânărul jucător are evoluții mai bune la mijlocul terenului decât în bandă.

„Olaru are un rol extrem de important. E jucătorul care poate face fazele în mod corect şi la înălţime. E motorul echipei, efortul fizic e fără plămâni.

În locul lui Olaru poate să apară un Vînă sau chiar un Moruţan, care a arătat că e mai creativ la mijloc decât în bandă. În bandă, adversarii l-au învăţat şi e limitat şi de spaţiu. În general, stângacii au emisfera creierului mult mai creativă decât dreptacii. După părerea mea, Moruţan ar putea fi foarte bine un jucător de mijlocul terenului”, a declarat Ionuț Badea, la Look Sport.

Publicat: 16 04. 2021, 15:39
Actualizat: 16 04. 2021, 15:44