Gigi Becali a declanșat un nou scandal cu Răzvan Burleanu și FRF: „Pot să aibă 100 de avocați! Ce să fac, dacă mă batjocorești?”
Gigi Becali este total nemulțumit de modul în care este organizată Cupa României și amenință că FCSB va trimite juniorii pe teren.
Omul cu banii de la FCSB este furios după ce roș-albaștrii au jucat la Bistrița, iar Craiova și Rapid au putut juca pe teren propriu primul meci din faza grupelor.
Gigi Becali vrea să evolueze cu juniorii în Cupă: „Mă joc și eu cu tine!”
Cum FCSB este într-o situație neașteptat de grea, campioana trage tare în Cupa României. Dar Gigi Becali amenință că situația s-ar putea schimba în sezonul viitor.
Deocamdată, FCSB tratează cu maximă seriozitate competiția. Dovadă că s-a impus cu scorul de 3-1 la Bistrița, într-un meci în care David Miculescu s-a accidentat.
„Acum, asta e România. Eu mă acomodez la ţara asta. La anul, dacă stau bine în campionat, nu mă prezint. Trimit copii de 15 ani în Cupa României. Ce să fac? Dacă mă batjocoreşti? Mă joc şi eu cu tine”, a tunat Gigi Becali, conform fanatik.ro.
„Poate să rămână Burleanu 200 de ani, dar să ne respecte. Îi trimit pe cei de 15-16 ani. Am vrut eu, dar n-a vrut Meme Stoica. Am zis să trimitem copii de 15-16 ani la Bistriţa, la Craiova… El spunea că avem coeficient, e păcat. Avem şansa la Europa League şi e păcat”, a completat patronul roș-albaștrilor, după victoria campioanei de la Bistrița.
Gigi Becali: „Mă interesează Cupa pentru că e situația care e!”
Gigi Becali recunoaște că este interesat de Cupă în contextul în care nu e sigur că va prinde play-off-ul.
„Mă interesează Cupa pentru că e situaţia care e. Dacă nu era situaţia aşa… Normal, trebuie să ia cineva o hotărâre să se regleze treburile astea. Pe mine mă duci să joc în deplasare cu toate? Joc la Bistriţa, la UTA…
Că e meritul sportiv, că e echipă mai mică. Craiova nu e o echipă mai mică, Oţelul nu e echipă mai mică? Unde e meritul sportiv? Joci la alea din Liga a doua? Mă ţii numai în deplasări? Cum să faci aşa ceva?
Ce fel de prostie e asta? Nu este egalitate sportivă. Eu sunt în competiţie cu Universitatea Craiova, nu? Nu e în regulă (n.r. să joace acasă). Când o să fie, dacă e, o să joc acasă.
Pe mine nu mă mai interesează nici LPF, nici FRF. Eu vreau doar respect. Burleanu nu e băiat prost, e băiat deştept şi educat. Este împământenită ideea că dacă ai o funcţie, eşti stăpân. Nu ai cum să fii”, a continuat Becali.