Denis Haruț, pe placul patronului! Gigi Becali a decis când va debuta fundașul la FCSB

Denis Haruț, fundașul dreapta în vârstă de 21 de ani transferat de la FC Botoșani la FCSB, ar putea debuta la noua sa echipă chiar în meciul cu Academica Clinceni.

Meciul dintre FCSB și Academica Clinceni se va disputa duminică, 7 februarie, de la ora 20:30, pe Arena Națională, în cadrul etapei cu numărul 22 din Liga 1. Partida va fi transmisă în direct la TV pe Digi Sport, Telekom Sport, Look Sport, dar și în format LIVE TEXT pe ProSport.ro.

Gigi Becali ar fi decis ca Denis Haruț să debuteze chiar de la primul meci după semnarea contractului cu FCSB, informează Digi Sport.

Gigi Becali a decis când va debuta Denis Haruț la FCSB

Deși este fundaș dreapta la bază, Denis Haruț a declarat recent că se simte mai bine în centrul apărării, unde FCSB plănuiește să îl utilizeze alături de Iulian Cristea, fundașul central în vârstă de 26 de ani. Astfel, fostul său coleg de la FC Botoșani, George Miron, va reveni pe banca de rezerve.

Și Toni Petrea a oferit un indiciu cu privire la posibilul debut al lui Denis Haruț în meciul cu Academica Clinceni. Antrenorul lui FCSB s-a declarat mulțumit de faptul că fundașul este pregătit din punct de vedere fizic.

„Mă bucur că a ajuns până la urmă la noi și s-a perfectat acest transfer. El are avantajul că a avut continuitate în pregătire și meciuri, așa că nu ar fi o problemă să se adapteze și să intre în echipă. Vom vedea dacă de mâine sau de la meciurile următoare. E pus la punct cu pregătirea și poate fi un avantaj pentru el”, a spus Toni Petrea, la conferința de presă premergătoare meciului cu Academica Clinceni.

„Sunt foarte fericit că s-a făcut acest transfer, până la urmă. Este un pas foarte mare în cariera mea și sunt onorat că am ajuns la un club atât de mare. Sper să ajut echipa în lupta pentru obiectivele trasate și îmi doresc foarte mult să mă bucur, alături de noii mei colegi, de titlul de campion la vară”, a fost prima reacție a lui Denis Haruț, după semnarea contractului cu FCSB, potrivit site-ului oficial al clubului.

Pe postul de fundaș dreapta, FCSB îl are pe Valentin Crețu, iar în mijlocul apărării pot juca George Miron și Iulian Cristea.

  • 17 meciuri a jucat Denis Haruț pentru FC Botoșani în actuala ediție a Ligii 1, reușind să înscrie și un gol.
  • 34 de meciuri a jucat Denis Haruț pentru FC Botoșani, în sezonul trecut al Lgii 1.
  • 1 milion de euro este cota de piață a lui Denis Haruț, potrivit Transfermarkt.
  • ACS Poli Timișoara și FC Botoșani sunt echipele la care a evoluat până acum Denis Haruț, la nivelul primelor două ligi.
Publicat: 06 02. 2021, 19:08
Actualizat: 06 02. 2021, 19:17