Gică Hagi și-a anunțat revenirea în fotbal. „Nu mai stau mult! O să mă întorc în iarbă!”

Gică Hagi le-a dat o veste bună fanilor săi, toate acestea după ce a anunțat că dorește să revină în fotbal.

„Regele” i-a lăsat locul lui Ruben de la Barrera înaintea sezonului 2020 – 2021, dar patronul celor de la Viitorul a anunțat că nu mai este dispus să stea foarte mult departe de fotbal și că e pregătit să antreneze în viitorul apropiat.

Gică Hagi și-a anunțat revenirea în fotbal

„Staţi liniştiţi că n-o să stau mult timp, nu sunt dispus să stau mult timp, o să mă întorc, acolo, în iarbă, şi o să fac ce îmi place, să conduc o echipă.

Orice e posibil, să preiau un proiect mare, o echipă mare. Eu trebuie să câştig, eu nu pot să fiu al doilea. Sunt şi al doilea, şi al treilea, dar nu îmi place. Locul 1, așa am fost eu învățat”, a declarat Gică Hagi, pentru AS.

De ce a renunțat Gică Hagi la banca tehnică a Viitorului

Gică Hagi le-a povestit austriecilor de la Derstandard care a fost motivul pentru care a decis să renunțe la banca tehnică a celor de la Viitorul Constanța. Înaintea meciului România – Austria, „Regele” a dezvăluit că a dorit să se concentreze mai mult pe partea administrativă a clubului din Liga 1 și a Centrului de copii și juniori.

„A existat un moment sezonul trecut când am luat decizia de a lăsa un alt antrenor pe bancă, pentru a mă concentra doar pe partea administrativă, dar și pe Academie, care a fost, de fapt, ideea inițială a acestui proiect.

Eu am lucrat constant 10 ani la acest club, în conducere, pe partea tehnică, am făcut scouting”, a mai spus patronul celor de la FC Viitorul.

Gică Hagi a antrenat până acum echipa națională a României, Bursaspor, Galatasaray în două rânduri, Poli Timișoara, Steaua și Viitorul.

Publicat: 19 10. 2020, 13:46
Actualizat: 19 10. 2020, 14:36