Gică Hagi: „Noi suntem între Ajax și Barcelona, asta e o mândrie a mea”

Gică Hagi a vorbit despre academia de fotbal pe care a înființat-o și s-a declarat mândru de rezultatele obținute cu Viitorul. 

Marele fotbalist și-a lansat cartea „Campionii creează campioni”, iar la conferința de presă a făcut mărturisiri despre proiectul său de suflet, Academia de Fotbal care îi poartă numele. 

„Într-o statistică făcută de englezi, noi suntem între Ajax și Barcelona. Asta e o mândrie a mea. Am luat campionatul, Cupa și Supercupa, în zece ani de existență”, a spus „Regele”.

Hagi a declarat că evaluarea jucătorilor de la academie se face pe baza a patru criterii: tehnică, inteligență, personalitate și viteză. 

„E un lucru luat de la Ajax, echipa cu care am crescut. Ajax-ul lui Ștefan Covaci, Olanda din 1974… Apoi a fost idolul meu, Johan Cruyff”, a mai spus fostul decar al naționalei. 

Gică a povestit și că a mers în Olanda pentru a vedea cum se lucrează acolo cu tinerele talente: „Am fost la cinci academii. E țara numărul unu în producția de jucători. Sunt cei mai bine organizați, au un concept clar și simplu. Secretul lor e să știi să selectezi. Dar nu mi-au spus ei cum, mi-am pus eu mintea la contribuție”.

„Regele” a mai precizat că dorește să „crească” numeroși jucători cu potențial: „Am făcut infrastructură la nivel european, să aibă plăcere să vină la antrenament, să aibă un mediu foarte bun. Mai mult de jumătate dintre juniorii noștri sunt la loturile naționale. Până la 12 ani, selectăm copii din zona Constanței. De la 13 ani, facem selecția la nivel național”.

 

Publicat: 24 11. 2019, 12:14