George Puşcaş e la un pas de Dinamo. Presa din Italia a aflat totul: „Negocieri în faza finală”

George Pușcaș pare tot mai aproape de Dinamo, echipă care își dorește să se întărească serios în următoarea fereastră de transferuri.

Jurnaliștii din Italia au subliniat că discuțiile pentru un transfer al lui Pușcaș au ajuns „în faza finală”.

George Pușcaș, tot mai aproape de Dinamo: „Negocierile sunt în faza finală!”

Continuă mișcările interesante din Superliga, într-un sezon în care bătălia pentru titlu se anunță una extrem de încinsă, cu Rapid, Dinamo și Universitatea Craiova în prim-plan. Iar FC Botoșani nu poate fi nici ea ocolită.

În continuare un nume cunoscut în fotbalul din Italia, George Pușcaș ar fi tot mai aproape de un transfer la Dinamo. Asta în condițiile în care „câinii” caută și un atacant important, compartiment în care a suferit în prima parte a sezonului.

Jurnaliștii din Italia se așteaptă ca transferul lui Pușcaș la Dinamo să se poată realiza în orice moment, având în vedere că vârful naționalei vrea să-și relanseze o carieră intrată pe o pantă descendentă.

„George Pușcaș, un atacant care a crescut în rândurile tinerilor de la Inter Milano și are o lungă istorie în Italia, este gata să o ia de la capăt cu un transfer la Dinamo București. Negocierile sunt în faza finală”, au scris italienii de la calciostyle.com.

Zeljko Kopic, laude pentru George Pușcaș: „Un fotbalist bun! E pe lista noastră!”

Zeljko Kopic are cuvinte de laudă despre George Pușcaș, dar a recunoscut că deocamdată negocierile n-ar fi atât de avansate. Totuși, tehnicianul a mărturisit că bihoreanul care a impresionat la Euro U21 din 2019 este pe lista lui Dinamo.

Cel mai probabil, Dinamo va aștepta și finalul perioadei de transferuri pentru a realiza ceea ce și-a propus în această perioadă.

„Pușcaș e un fotbalist bun. Am mai discutat despre el și în vară sau în iarnă. E pe lista noastră de jucători. Avem nevoie de jucători pe anumite poziții. Încă nu am informații clare despre discuțiile cu jucătorii.

Pentru mine e important că avem obiective clare, iar toată lumea înțelege care sunt pozițiile pe care trebuie să le întărim. Perioada de transferuri va fi lungă și cred cu adevărat că vom reuși să facem niște transferuri bune în această iarnă”, a afirmat Zeljko Kopic, înainte ca Dinamo să joace ultima partidă din 2025.

În ultimul meci oficial din acest an, Dinamo o va întâlni pe UTA.

Publicat: 19 12. 2025, 15:23
Actualizat: 19 12. 2025, 15:31