Galatasaray, pe urmele unui fotbalist din Liga 1. „Fatih Terim s-a întâlnit cu Gică Hagi!”

Ce spune Fatih Terim după ce s-a aflat că Dennis Man se află pe lista de transferuri a lui Galatasaray
Vezi galeria foto - 3 poze

Enes Sali a impresionat în meciurile jucate pentru Farul Constanța în sezonul 2021 – 2022, iar Galatasaray e pe urmele tânărului fotbalist în vârstă de 15 ani.

Fotbalistul lui Gică Hagi a devenit cel mai tânăr marcator din Liga 1 după golul spectaculos înscris în meciul câștigat de Farul Constanța cu Academica Clinceni, scor 5-0, la Ovidiu, în etapa a 8-a.

Fotbalistul în vârstă de 15 ani s-a distrat cu fotbaliștii de la Academica Clinceni, a driblat tot ce i-a stat în cale și, ajutat de câteva devieri ale adversarilor, l-a învins fără probleme pe Aurelian Păun.

Galatasaray, pe urmele lui Enes Sali

Evoluțiile foarte bune ale lui Enes Sali i-au făcut pe turcii de la Galatasaray să se intereseze de serviciile acestora. Mai mult, presa din Turcia anunță că Gică Hagi și Fatih Terim chiar au discutat în legătură un posibil transfer al fotbalistului în vârstă de 15 ani, iar antrenorul lui Galatasaray și-ar fi dorit să îl fi văzut la treabă în amicalul câștigat de Farul la Istanbul.

„Noul Hagi la Galatasaray”, este titul cotidianului turc Fanatik. Jurnaliștii au continuat: „Enes Sali (15 ani) de la Farul Constanța, jucător despre care Hagi spunea că este „mai talentat decât mine”, a fost propus la Galatasaray. După ce Enes Sali a marcat un gol pentru echipa lui Hagi, fotbalistul a început să fie urmărit de Galatasaray.

Farul Constanța, echipă antrenată de Gică Hagi, a jucat un meci amical împotriva lui Galatasaray pe 5 septembroe, însă Enes Sali nu a putut face deplasarea deoarece a fost convocat la echipa națională superioară vârstei sale. Cu toate acestea, Fatih Terim s-a întâlnit cu Gică Hagi și au vorbit despre Enes Sali, tânăra vedetă a celor de la Farul”, au scris jurnaliștii turci de la Fanatik.

  • 10.000 de euro este cota lui Enes Sali, conform transfermarkt.com
  • 4 meciuri și un gol are Enes Sali pentru Farul Constanța în sezonul 2021 – 2022
Publicat: 15 09. 2021, 21:53
Actualizat: 15 09. 2021, 22:18