Gafa de la Podgorica: cum să mori pe mâna ta. Băieții lui Burleanu ne-au ciuruit din nou pe toți

Din când în când, nimic nu mai poate opri adevărul să se înalțe sus de tot, ca să-l vadă și să-l înțeleagă oamenii în toată splendoarea lui. Fără photoshop, despodobit de penele de struț, dezgolit de odăjdiile țipătoare, ne arată realitatea fix așa cum e ea.

ProSport și Gazeta sporturilor au scos în evidență încă o prostie abisală comisă de FRF -jucătorii naționalei habar n-au avut că trebuie să câștige marți la două goluri diferență în Muntenegru. Așa se explică inexplicabilul: jocul tricolorilor la trecerea timpului, satisfacția victoriei inutile cu 1-0, bucuria de pe gazon și apoi împreună cu galeria. Toate, după un rezultat care ne-a retrogradat în urna a 4-a valorică din preliminariile pentru Euro 2020.

Evident, după reacțiile sincere și spontane, la cald, au apărut „împachetările” tradiționale ale PR-ului federal – singurul care funcționează mereu ceas. Că, de fapt, s-a știut, că jucătorilor li s-a spus, că nu e vina administrației, iar ce face Contra nu putem noi să comentăm. După mărturiile sincere din minutul 91 au apărut comunicatele de presă pritocite în laboratoare. Imaginile de pe teren, cu echipa pasând la trecerea timpului, nu mai pot fi șterse. Dar măcar îi putem convinge pe oameni că n-au văzut, de fapt, ce-au văzut.

Una peste alta, drumul spre turneul final se anunță mai greu acum. Nu imposibil – să ne înțelegem -, dar mult mai greu.

Țineți minte că, în 2007, un amatorism similar din partea precedentei administrații FRF a făcut ca tricolorii să nu știe că au nevoie de rezultat bun în Bulgaria pentru ca România să fie cap de serie în următoarele calificări, pentru Mondialele din 2010. Echipa a jucat în dorul lelii și a pierdut cu 0-1 la Sofia un meci fără importanță pentru respectiva campanie, pentru că eram deja ca și calificați la turneul final. Neglijența s-a răzbunat imediat, iar în preliminariile următoare, din grupa capilor de serie ne-a venit Franța.

Revenind la situația de acum, avem de-a face cu o triplă veste proastă:

– pentru noi, „simplii suporteri”, eventuala necalificare a naționalei la Euro 2020 ar însemna încă o tură pe tușă și frustrarea de a lipsi de la propria petrecere, pentru că Bucureștiul va organiza mai multe meciuri ale acestei competiții aniversare (60 de ani de la primul turneu final al Campionatului European).

– pentru jucători înseamnă eliminarea unei trepte fundamentale spre performanță în cariera noii generații. Peste doi ani, actuala națională de tineret ar trebui să fie deja majoritară în lotul de seniori. Ratarea prezenței la Euro ar fi o dezamăgire și o lovitură pentru un grup de jucători la început de drum. Imaginați-vă ce s-ar fi ales din Generația de Aur dacă ar fi ratat calificarea la Mondialele din 1990!

– pentru Burleanu și federalii săi, care deja sunt într-un deficit financiar uriaș, absența primei de la UEFA ar fi o lovitură de măciucă. Ajutoarele de la FIFA si UEFA (peste 50% din bugetul total al FRF) nu le ajung pentru salariile pe care și le dau și pentru satisfacerea tuturor clienților nerăbdători să încheie contracte reciproc avantajoase (și bănoase) cu federația. Banii lăsați de Mircea Sandu în conturi sunt pe terminate, așa că o soluție de rezervă nu există.

În ce privește FRF, nu avem de ce să-i plângem. Mor pe mâna lor. Atât știu, atât pot, atât fac. Credeți că, dacă-l punem pe Burleanu să enumere criteriile de departajare a două echipe aflate la egalitate de puncte, știe? N-a știut să spună 5 fotbaliști care au jucat la Mondialul din 1994. De unde să știe el că rezultatele din Liga Națiunilor contează pentru preliminariile următoare? Nu că ar fi treaba lui asta, dar dacă tot ești șef, măcar să ai habar dacă faci cuie, pantofi sau fotbal. Stilul ăsta de a băga în față tovarăși de-ai noștri, care nu știu nimic, dar sunt băieți buni și se pot califica la locul de muncă, dă faliment de 100 de ani. Și, după cum s-a văzut și la Podgorica, dă faliment în continuare.

În ce ne privește pe noi, toți ceilalți, suntem cu toții victime colaterale. Milioane de suporteri luați prizonieri de un desant parașutat la Casa Fotbalului și de câteva sute de personaje care s-au bucurat astă-primavară la ceva bănuți, la un sejur în megadestinații ca Antalya și Ljubljana, la o masă caldă și la o diurnă grasă.

Au fost, dacă vreți, kilul de mălai și găleata pe care votanții FRF le-au primit pentru a da, pe 18 aprilie, cu ștampila acolo unde trebuie.
Îmi amintesc că, pe 18 aprilie, după ce s-a anunțat că a luat 67% din voturi, Burleanu a strigat de la pupitru, în urletele guturale ale susținătorilor săi: „N-a fost ușor, dar i-am ciuruit!”.
Atunci, văzând că se uită desfigurat la Ionuț Lupescu, Mircea Lucescu și Cristi Chivu, am crezut că Burleanu se gândea la ei și la ceilalți foști fotbaliști, pe care-i făcuse deja de câteva ori albie de porci.
Acum, după episodul de la Podgorica, încep să bănuiesc că, de fapt, se referea la toți iubitorii fotbalului din România.