Gabi Tamaș a refuzat-o pe Dinamo înaintea meciului cu Poli Iași: „Bălănescu i-a promis că vineri se va rezolva!” De ce a picat transferul

Gabi Tamaș, la un pas de bătaie Mihai Bendeac:
Vezi galeria foto - 4 poze

Dinamo a sperat să-l readucă pe Gabi Tamaș în „Ștefan cel Mare”, însă mutarea a picat înaintea meciului pe care echipa lui Adrian Mihalcea îl joacă pe teren propriu cu Poli Iași.

Ajuns la vârsta de 36 de ani, Tamaș s-a temut de problemele tot mai mari de la Dinamo, club care ar putea fi preluat de suporteri în cel mai scurt timp.

Gabi Tamaș nu mai vine la Dinamo! De ce a picat transferul

„Fundaşul a cerut garanţii din partea oficialilor clubului din Şoseaua Ştefan cel Mare, iar directorul general al lui Dinamo, Bogdan Bălănescu i-a promis că vineri se va rezolva şi că spaniolii îi vor prezenta garanţiile dorite. Spaniolii erau aşteptaţi vineri la discuţii cu Ionuţ Negoiţă, însă nu au mai apărut şi astfel revenirea lui Gabriel Tamaş la Dinamo a picat”, susține Telekom Sport.

„Există interes din partea lui Dinamo. Voi vedea în perioada următoare ce decizie iau”, a spus Gabi Tamaș, pentru ProSport, la începutul acestei săptămâni.

„Da, știu de discuții. Am discutat și eu cu Gabi, e un jucător experimentat. Ar ajuta Dinamo foarte mult. Din păcate, poate să vină abia în vară, noi trebuie să rezolvăm ecuația campionatului. Mai sunt și alți jucători care pot veni la Dinamo. Momentan este lupta aceasta de supraviețuire extrem de dificilă”, a punctat și tehnicianul Adrian Mihalcea, după meciul cu FCSB, din Cupa României, pe care Dinamo l-a pierdut cu 0-1.

Gabi Tamaș este dorit de Craiova și Rapid

Gabi Tamaș nu duce lipsă de oferte după despărțirea de Astra. Pe fir a intrat Mihai Rotaru, patronul Craiovei, care-l vrea pe acesta la liderul campionatului.

Conform surselor ProSport, Rapid încă n-a renunțat la fostul jucător al Astrei Giurgiu și tatonează cu atenție terenul, dorind să-l transfere pe Gabi Tamaș în Giulești, în cazul în care echipa va promova în Liga 1.

Gabi Tamaș a fost transferat de Astra, în vara anului trecut, de la Hapoel Haifa, pentru suma de 20.000 de euro.

Publicat: 11 07. 2020, 00:01
Actualizat: 11 07. 2020, 00:13