FRF relaxează protocolul medical de participare la competiții! Președintele Răzvan Burleanu avertizează, însă: „Putem lansa un control oricând este cazul!”

Razvan Burleanu participa la Adunarea Generala a Federatiei Romane de Fotbal, desfasurata la Centrul National de Fotbal de la Mogosoaia, luni 28 iunie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

FRF a hotărât, conform anunțului făcut de președintele Răzvan Burleanu, să nu le mai impună cluburilor să prezinte situația epidemiologică înaintea fiecărui meci.

Până acum, echipele erau obligate să raporteze întreaga situație către Federația Română de Fotbal, dar de acum înainte nu vor mai anunța forul de specialitate decât în cazurile în care jucătorii sunt depistați pozitiv cu Covid-19. Președintele Răzvan Burleanu a confirmat simplificarea protocolului, însă a avertizat că FRF va putea oricând să controleze situația.

Din acest punct încolo, fotbaliștii doar vor trebui să prezinte certificatul verde înainte de meciuri, fără a comunica FRF sau LPF situația epidemiologică.

Protocolul medical, simplificat de FRF

FRF nu mai obligă cluburile să raporteze decât cazurile pozitive de Covid-19 din cadrul lotului de acum înainte. Președintele Răzvan Burleanu avertizează însă că forul pe care îl conduce va putea oricând să intervină și să controleze dacă lucrurile se desfășoară în mod corect.

„Protocolul medical… am fost nevoiți să îl schimbăm din nou. Am făcut-o în interesul cluburilor, pentru a simplifica procedura de raportare. Ca urmare a modificărilor, nu mai este nevoie să avem raportarea către FRF sau LPF înainte de fiecare meci în parte.

Altfel spus, înaintea fiecărui joc este suficient să se aducă certificatul verde (n.r. obținut în urma vaccinării sau a testării negative, conform protocolului aflat în vigoare). Comunicarea se va face către FRF sau LPF doar când sunt cazuri pozitive”, a declarat Răzvan Burleanu în cadrul unei conferințe de presă.

Președintele Federației Române de Fotbal Răzvan Burleanu a avertizat însă că forul pe care îl conduce va avea grijă ca nimeni să nu profite de această relaxare a protocolului medical de desfășurare a meciurilor: „FRF poate lansa un control oricând este cazul!”.

Publicat: 03 11. 2021, 19:06
Actualizat: 03 11. 2021, 19:08