FRF lasă fanii pe stadion, dar îi cenzurează până la umilinţă. La finala Cupei nu sunt permise steaguri, bannere sau scenografii! Suporterii Craiovei ameninţă: „Respectaţi Constituţia sau finala nu se joacă!

Fanii revin pe stadioane după mai mult de un an şi două luni, dar regulile instituite sunt unele absurde. Dacă impunerile legate de procentul de ocupare sau de vaccinare sau testare au fost acceptate, cel puţin pentru prima fază, regulile de accesla finala Cupei României, primul meci cu spectatori după o lungă perioadă, sunt neverosimile.

După „Legea lui Mitică”, care a limitat exprimarea galeriilor pe arenele din România, restrucţiile impuse suporterilor pentru finala Cupei României sunt unele care sfidează orice libertate şi încalcă evident Constituţia. Astfel, fanii nu au voie pe stadion cu niciun fel de banner sau steag, iar coregrafiile sunt interzise. Singurul afiş permis este cu stemele celor două echipe.

Fanii olteni s-au revoltat când au fost informaţi asupra acestor reguli şi ameninţă că finala Cupei României nu va avea loc în astfel de condiţii, care încalcă orice fel de libertate conferită dee Constituţia României.

Mesajul Peluzei Nord Craiova:

„Regulile speciale pentru finala de mâine încalcă clar Constituţia României. Conform nenorociţilor care nu mai ştiu cum să încurce accesul suporterilor mâine, coregrafiile sunt interzise, la fel toate bannerele, steagurile si toate materialele în afară de cele cu stema sau cu numele clubului.

De asemenea, este interzis orice fel de mesaj, atentând astfel grav la libertatea de exprimare. Formularea că sunt interzise „orice text, orice slogan, orice literă” arată caracterul dictatorial şi profund anticonstituţional al regulilor de acces. Cei care au compus aceste reguli trebuie traşi urgent la răspundere şi eliminaţi din funcţiile pe care le deţin, pentru că astfel de mentalitate nu este acceptabilă în secolul 21 şi aminteşte de dictatură.

Aplicarea acestor reguli ar duce la desfiinţarea de facto a oricărui grup organizat de suporteri şi ar fi o lovitură gravă dată libertăţii de exprimare în general, ştiut fiind faptul că suporterii au fost mereu cobai pentru nişte reguli restrictive care ulterior s-au răsfrânt asupra întregii societăţi. Ştim deja ca liberatea se câştigă doar prin sânge. Trebuie să acţionăm şi să oprim astfel de iniţiative, ca să nu ajungem iarăşi în punctul de a fi nevoiţi să ne-o recâştigăm în acest fel! Toate steagurile, bannerele şi mesajele care respectă Constituţia României şi legile tării intră sâmbătă la meci sau meciul nu se joacă!”.

Publicat: 21 05. 2021, 18:23