FRF a plătit, în 2016, 628.000 de euro pentru reîncadrarea angajaților concediați abuziv, după ce a pierdut procesele cu ei. Suma o depășește pe cea cheltuită de federație cu investițiile
Federația Română de Fotbal a plătit în 2016, potrivit propriilor documente, suma de 628.000 de euro pentru reîncadrarea angajaților concediați și care au demonstrat în instanță că li s-a făcut o nedreptate.
În aceeași perioadă, suma alocată de federație investițiilor a fost de numai 556.000 de euro.
Banii cheltuiți cu repunerea în drepturi a oamenilor după deciziile de concediere luate de conducerea FRF nu sunt o surpriză decât în aparență și numai pentru cei din afară. După venirea la federație, pentru a scăpa de angajații considerați „ai lui Mircea Sandu” și pentru a le face loc propriilor colaboratori, Burleanu a recurs la concedieri ilegale despre care știa că vor costa bugetul FRF sume importante. Conform documentelor din contabilitate, federația avea, la 31 decembrie 2015, provizioane în valoare de 3,24 milioane de lei (peste 720.000 de euro) în așteptarea deznodământului din procesele cu 7 persoane, între care Dumitru Mihalache, Florin Prunea și regretatul Didi Prodan. Asta însemna că FRF pusese deoparte acești bani, luând în calcul că e probabil să piardă acțiunile în instanță.
Familia lui Prodan continuă lupta cu Burleanu. Dacă urmașii lui Didi vor câștiga, FRF va plăti, la anul, alți 90.000 de euro
Deocamdată, familiei lui Prodan nu i s-a dat încă nimic, pentru că federația a câștigat în primă instanță, la Tribunalul Ilfov, contestația la decizia de concediere făcută de fostul internațional. Apoi, în toamna anului trecut, Didi a murit. Familia acestuia a contestat sentința la Curtea de Apel. Un nou termen de judecată a fost fixat pentru luna februarie a anului viitor. Dacă urmașii lui Prodan vor primi satisfacție, atunci bugetul FRF va fi încărcat și anul viitor cu alți 415.000 de lei (circa 90.000 de euro) numai din acest proces. Lor li se vor adăuga banii datorați lui Dumitru Mihalace, alt director al administrației Mircea Sandu care a obținut o sentință definitivă favorabilă. Pentru că FRF nu a pus în aplicare decizia tribunalului, Mihalache execută silit federația, care e obligată să-i achite toți banii și chiar să-l repună în funcție.
Cazul Prodan a fost o excepție. În general, cei concediați abuziv au obținut satisfacție în instanță. Prunea și Mihalache au câștigat procesele și au obținut sume foarte mari. Alți foști angajați (precum Bărgăoanu) au câștigat în primă instanță, apoi au ajuns la o înțelegere cu Burleanu și și-au retras pretențiile. Iar alții au câștigat și au executat silit FRF.
În 2015, FRF plătise alți 178.000 de euro pentru angajații nedreptățiți
După cum se poate vedea, FRF a plătit, în 2015-2016, peste 800.000 de euro doar pentru a pune în aplicare sentințele din procesele pierdute cu angajații. Federația a terminat cu deficit contabil atât în 2015, cât și în 2016, deși în ultimul din acești doi ani UEFA a virat în conturile FRF 8,5 milioane de euro
Numai în cazul lui Florin Prunea, suma plătită de federație a fost de 480.000 de euro: aproximativ 300.000 – banii intrați în conturile ex-directorului de relații internaționale al FRF, iar 180.000 – taxe și impozite către bugetul de stat. Cazul lui Prunea e interesant, pentru că acesta a fost concediat pe vremea lui Mircea Sandu, după scandalul din dosarul „mită pentru arbitri”. Ulterior, fostul internațional a fost declarat nevinovat și și-a cerut drepturile, socotind că a fost concediat abuziv. Prunea a relatat că, inițial, ajunsese la o înțelegere cu Burleanu, care a acceptat o plată eșalonată a banilor, însă ulterior noul șef al FRF n-a mai recunoscut promisiunea. S-a ajuns în tribunal, Prunea a câștigat și federația a fost silită să achite toată suma odată.
Anul 2016 nu a fost primul în care FRF a plătit sume mari pentru că a dat afară ilegal oamenii. În 2015, administrația Burleanu a plătit 178.000 de euro pentru reîncadrarea angajaților și plata drepturilor salariale. Suma este atât de mică, raportat la cea din 2016, pentru că 2015 a fost doar al doilea an al mandatului lui Răzvan Burleanu, iar procesele erau în plină derulare – majoritatea încă nu epuizaseră toate căile de apel.