Francezii şi-au trimis cel mai bun om în România pentru Gică Hagi. France Football, pagini dedicate „Regelui” cu autorul biografiei lui Leo Messi

Foto: Profimedia 03.03.2025
Vezi galeria foto - 5 poze

Jurnalistul de la France Football, autorul biografiei lui Leo Messi, a venit la București pentru a-i lua un interviu lui Gică Hagi, astfel că acesta va avea pagini dedicate în publicația din Franța.

Florent Torchut a realizat de-a lungul anilor interviuri cu mari fotbaliști, cum ar fi Leo Messi, Xavi, Lamine Yamal, Angel Di Maria, David Trezeguet, Hristo Stoicikov, Raphinha și Diego Maradona.

Gică Hagi, pagini dedicate în France Football. A fost intervievat de autorul biografiei lui Leo Messi

Celebrul jurnalist este autorul biografiei lui Mesii, „Regele Leo”, pentru a cărei documentare a locuit mai mulți ani în Argentina.

Interviul cu Gică Hagi cuprinde mai multe momente cheie din viața fostului mare fotbalist, cum ar fi momentul din 1994 când ar fi putut câștiga Balonul de Aur, despre perioada petrecută la cele două mari echipe Real Madrid și FC Barcelona, dar și despre proiectul cu Farul Constanța, potrivit Digisport.

Gică Hagi, despre situația de la Farul Constanța 

„Am vorbit înainte de meci, cred că am pregătit toate detaliile, în prima repriză am jucat ce trebuia, dar în a doua repriză ne-am mulțumit cu ce am făcut, i-am lăsat să vină peste noi. Ne doare, e clar că lucrurile s-au complicat, asta e realitatea. Nu de relaxat, au fost ocazii, era logic să vină, le-am și zis că o să forțeze, am schimbat, am încercat să securizez cât pot zona centrală, ei au băgat două vârfuri, chiar trei la un moment dat. E complicat, dacă era victorie… De acum încolo trebuie să te gândești să câștigi. E clar că nu e ușor, nu ne gândeam că o să ajungem aici, dar asta e realitatea, trebuie să analizăm, să ieșim în față, trebuie să ne luptăm.

(n.r. Despre declarația lui Alibec) Nu că se teme, suntem acolo, ar fi culmea să nu ne gândim acolo. Asta e realitatea, de aici trebuie să încercăm să câștigăm meciuri, avem două egaluri și o înfrângere și asta nu e bine. Fotbalul e imprevizibil, trebuie să fii pregătit întotdeauna, nu poți să trăiești cu ce a fost ieri, important e să ai motivație, ambiție, să mergi înainte, fotbalul pare ușor, dar nu e ușor. Trebuie să avem energie, putere, minte, trebuie să revenim la ale noastre, să analizăm, sută la sută trebuie schimbat ceva, trebuie să ne luptăm până la final, situația e grea. Cât trăim învățăm, o dată îți iese, o dată nu, vreau să îi ajut, să fac cât pot eu, trebuie să inspir lucruri pozitive. În viață orice e posibil, important e să lupți, să dai totul, să fii determinat, să iubești ce faci, orice e posibil”, a transmis Gică Hagi.

Publicat: 10 04. 2025, 10:34
Actualizat: 10 04. 2025, 12:29