Francezii scriu despre demiterea lui Laszlo Boloni! Care e situația antrenorului român

Lui Laszlo Boloni nu-i merge prea bine în campionatul Franţei, acolo unde îi antrenează pe cei de la Metz. Tehnicianul român nu a mai reuşit să îşi conducă echipa spre victorie de şapte etape.

Mai mult de atât, cele şapte etape în care Metz nu a reuşit să se mai impună în Ligue 1 sunt înfrângeri pe linie. Acest lucru a condus la apariţia mai multor voci care solicită demisia antrenorului.

Francezii scriu despre demiterea lui Laszlo Boloni!

Chiar dacă Boloni este extrem de apreciat în Franţa, mai ales pentru că a reuşit să promoveze cu Metz în prima ligă, la finalul sezonului trecut, oamenii de fotbal au început să se întrebe dacă tehnicianul român mai trebuie să continue pe banca echipei. Astfel, presa din Franţa scrie că Metz a jucat ,,o parodie de fotbal” în ultima etapă, când au pierdut pe teren propriu, în faţa celor de la Lorient, cu scorul de 1-2. Totodată, jurnaliştii de la La Semain au punctat că pentru echipa condusă de Boloni urmează un nou meci dificil, în deplasare, în faţa celor de la Marseille. Astfel, deja se profilează a opta înfrângere consecutivă.

„Laszlo Boloni încă nu este amenințat, dar va putea rezista unei serii istorice de înfrângeri care poate crește în cazul unui eșec pe Velodrome? Chiar dacă ar fi dureros, având în vedere miracolul din sezonul trecut, o schimbare de antrenor trebuie să se producă în cazul unei dezamăgiri contra lui Marseille”, a scris sursa citată.

În aceste condiţii, jurnaliştii au îndrăznit să sugereze şi câteva nume de antrenori care ar putea să-i ia locul tehnicianului român pe banca lui Metz. Este vorba despre Frederic Antonetti, Antoine Kombouare sau Thierry Laurey.

Metz, situaţie dificilă în campionat

Cu Boloni pe bancă, Metz traversează o perioadă extrem de dificilă în campionat, unde a înregistrat şapte înfrângeri consecutive. Gruparea antrenată de Boloni a obţinut ultima victorie în actualul sezon de League 1 pe data de 26 noiembrie 2023, când s-a impus, în deplasare, în faţa celor de la Lorient, cu scorul de 3-2.

În acest moment, Metz ocupă locul 16 în campionatul Franţei, reuşind să acumuleze doar 16 puncte în 20 de etape. Nici la capitolul golaveraj echipa antrenată de Boloni nu stă prea bine. Metz a reuşit să marcheze doar 17 goluri şi a primit, în 20 de meciuri, nu mai puţin de 31 de goluri.

În aceste condiţii, nu este de mirare că jurnaliştii din Hexagon vorbesc deja despre plecarea lui Boloni de la echipă, mai ales dacă ,,Les Grenats” va suferi încă un eşec usturător, în faţa celor de la Olympique Marseille, pe Velodrome.

Partida dintre Marseille şi Metz este programată pe data de 9 februarie 2024, începând cu ora 22.00.

Publicat: 08 02. 2024, 16:12