FOTO | Scandal cu Hagi în prim-plan la Chiajna – Viitorul! „Regele” a cerut gol, apoi penalty, dar a fost eliminat și a refuzat să iasă de pe teren. Arbitrul a oprit meciul

Cu aproximativ cinci minute înainte de pauza meciului Concordia – Viitorul, Gică Hagi a fost trimis în tribună de arbitrul George Rădulescu. Totul a pornit de la o fază controversată, la care „Regele” a cerut mai întâi gol, apoi penalty pentru henț, s-a certat cu al patrulea oficial și a sfrâșit prin a fi eliminat după minute bune de lamentări.

Andrei Marc a marcat un gol spectaculos în minutul 32 al partidei și a deschis scorul, lucru care l-a enervat tare pe Hagi. Apoi, câteva minute mai târziu, Voduț a ratat o șansă importantă de a egala, după ce a driblat portarul și a trimis mingea spre plasa porții, însă tot Andrei Marc s-a întins în alunecare și a reușit să scoată mingea înainte ca aceasta să depășească linia porții cu toată circumferința. Totuși, când a respins, Marc și-a trimis mingea în mână, ceea ce l-a făcut pe Hagi să vrea lovitură de la 11 metri!

Arbitrul a lăsat jocul să continue, apoi Hagi s-a luat la ceartă cu arbitrul de rezervă, a fost trimis în tribune și apoi s-a certat și cu George Rădulescu! Pentru Hagi a refuzat inițial să părăsească zona terenului, centralul s-a văzut nevoit să aștepte câteva minute până când „Regele” s-a liniștit și s-a conformat deciziei lui Rădulescu.

Publicat: 30 07. 2018, 21:55
Actualizat: 31 07. 2018, 10:56