FOTO | Galeria Farului l-a ironizat pe Marica încă din primele minute ale meciului cu ACS Poli: „Vezi să nu te îneci”

Suporterii Farului Constanța au însoțit în număr impresionant echipa la Ovidiu, pentru meciul din prima etapă cu ACS Poli Timișoara, și au ținut să-i transmită un mesaj lui Ciprian Marica. Cel care a cumpărat brandul Farul a fost vizat în mod direct de un banner afișat în peluza gazdelor.

Mesajul afișat de suporteri este următorul: „Este ora 13:00, Farul are meci / Salvatorule, ești la plajă? Vezi să nu te îneci”.


Captură Telekom Sport.

Sorin Mihăilescu, fost lider al galeriei de la Farul, acum posesor de firmă care comercializează echipament sportiv, membru fondator și susținător al SSC Farul, a arătat cu degetul spre Marica, afirmând că a venit la Constanța pentru ca, în înțelegere cu alți afaceriști și cu autoritățile locale, să construiască pe locul stadionului un cartier de blocuri.

Într-un dialog cu ProSport, Adrian Pitu, fost președinte la SSC Farul plecat cu scandal de acolo după ce a adus un grav prejudiciu clubului (a reziliat contractul de închiriere a stadionului cu câteva zile înainte să demisioneze, lăsând SSC Farul fără loc unde să poată juca în Liga 2), a vorbit despre proiectul lui Marica la FC Farul la persoana I plural. Impresia dată de Pitu a fost că acesta face o echipă cu noul proprietar al FC Farul.

Suporterii de la SSC Farul au acuzat presiuni politice și faptul că Marica n-ar fi străin de un ordin dat de liderii PSD Constanța ca echipa de Liga 2 să fie refuzată peste tot în județ, într-o încercare de a-i împinge către excluderea din campionat.

Vă invităm să citiți mai departe INTERVIU | Ciprian Marica, proprietarul FC Farul: „Propunerea mea e un proiect pe 4 ani, după care las totul Primăriei. Nu-mi trebuie mie, nu iau nimic acasă. Dacă se fac blocuri pe locul stadionului, ies în secunda unu din această poveste!”

Publicat: 04 08. 2018, 14:33
Actualizat: 04 08. 2018, 15:19