FOTO EXCLUSIV | Ce o așteaptă pe FCSB la Pitești. Cum arată gazonul de pe „Nicolae Dobrin” cu două zile înaintea meciului cu Gaz Metan

FCSB a fost nevoită să se mute cu „casa” la Pitești, după ce Arena Națională a fost închisă până la rezolvarea problemei gazonului. Vicecampioana a fost primită în Trivale și va juca pe stadionul „Nicolae Dobrin” meciul considerat pe teren propriu contra lui Gaz Metan Mediaș, duminică, de la ora 20:00.

Cu două zile înaintea partidei, suprafața de joc de la Pitești a fost curățată de zăpadă, dar vremea continuă fie neprietenoasă. La Pitești se înregistrează temperaturi cu minus, dar terenul se prezintă în condiții acceptabile cu ceva mai mult de 48 de ore înainte de fluierului de start.

Zăpada a fost curățată și, deși sunt temperaturi cu minus, suprafața de joc nu e înghețată. Stadionul din Pitești e dotat cu instalație de încălzire, gazonul e moale și se așteapta ca până la ora jocului să se prezinte în condiții și mai bune. La ora meciului de duminică (20:00) e așteptată o temperatură de -6 grade Celsius, resimțită ca -4. Minima e de -8 grade Celsius.

FCSB – Gaz Metan Mediaș se joacă duminică, 2 decembrie, de la ora 20:00, în etapa a 17-a din Liga 1 Betano. Înaintea duelului direct, FCSB e pe locul doi în clasament, cu 31 de puncte, în timp ce ardelenii lui Mihai Teja ocupă și ei un loc de play-off, cinci, cu 26 de puncte.

Publicat: 30 11. 2018, 12:56
Actualizat: 30 11. 2018, 12:57