Anunț neașteptat despre întoarcerea lui Laurențiu Reghecampf la FCSB: „Anamaria i-a deschis o poartă!” + De ce nu va merge la Craiova | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Vezi galeria foto - 4 poze

Valeriu Răchită, fostul jucător al Stelei, este de părere că Laurențiu Reghecampf va reveni, la un moment dat, pe banca lui FCSB. În plus, consideră că tehnicianul nu o să antreneze la Universitatea Craiova.

În prezent, antrenorul principal, de la FCSB, este Toni Petrea. Tehnicianul a venit, în vară, pe banca formației bucureștene.

FCSB se află pe primul loc din Liga 1, cu 37 de puncte obținute, după 16 meciuri jucate.

Fost jucător al Stelei, anunț neașteptat despre posibila întoarcere a lui Laurențiu Reghecampf pe banca FCSB-ului

„Vivi” Răchită susține că, prin interviul acordat, zilele trecute, pentru ProSport, Anamaria Prodan a pregătit revenirea lui Laurențiu Reghecampf la FCSB. Deși s-a zvonit că Mihai Rotaru l-ar dori pe tehnician la Universitatea Craiova, Răchită este de părere că Reghecampf nu s-ar putea înțelege cu patronul formației din Bănie.

„Eu cred că Ana, prin interviul acesta, i-a deschis o poartă lui Reghe. La Craiova, eu cred că Mihai Rotaru are antrenor și nu cred că se poate înțelege cu Reghe. Și Mihai Rotaru este dificil, dar și Reghe. Eu cred că Reghe se va întoarce, la un moment dat, la FCSB”, a declarat Valeriu Răchită, la ProSport Live.

Anamaria Prodan, mesaj pentru FCSB

Anamaria Prodan, cunoscutul agent de fotbaliști, consideră că FCSB va duce o luptă „pe viață și pe moarte” cu CFR Cluj pentru abjudecarea titlului de campioană. Aceasta spune că fotbaliștii echipei patronate de Gigi Becali ar trebui să dea totul pe teren, deoarece CFR are foarte mulți jucători experimentați, ceea ce lui FCSB îi lipsește.

„Cred că este momentul să apese puțin accelerația FCSB. Nu știu cum, nu-mi permit să dau sfaturi și nu vreau, dar cred că trebuie să se lupte pe viață și pe moarte la campionat, pentru că echipa care are jucători foarte experimentați, foarte buni, Clujul, nu va permite așa ușor să scape acest campionat.

Adică, în momentul ăsta, în fotbalul românesc, se luptă o echipă foarte bună, experimentată, cu niște luptători, cu o echipă foarte bună, neexperimentată, de copii, dar cu niște luptători incredibili. E pe viață și pe moarte și trebuie să fie cineva în spatele copiilor de la FCSB care să dea încă un gram de forță, de putere și de încredere”, a declarat Anamaria Prodan, pentru ProSport.

Publicat: 18 01. 2021, 12:05
Actualizat: 18 01. 2021, 13:02