FCSB, fără 3 titulari cu CFR Cluj? Florin Tănase, Octavian Popescu și Risto Radunovic sunt în pericol să nu joace în derby-ul pentru titlu

Florin Lucian Tanase se bucura dupa un gol marcat alaturi de Octavian George Popescu in meciul de fotbal dintre FCSB si CFR Cluj, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat fara spectatori pe Arena Nationala din Bucuresti, vineri 19 martie 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

FCSB ar putea să joace fără trei dintre cei mai importanți titulari la derby-ul cu CFR Cluj din ultima etapă a play-off-ului Ligii 1.

FCSB primește vizita celor de la CFR Cluj în ultima etapă a play-off-ului Ligii 1, cea care poate decide câștigătoarea titlului în sezonul 2021 – 2022.

Roș-albaștrii au emoții înaintea meciului din ultima rundă a play-off-ului Ligii 1, toate acestea deoarece Florin Tănase, Octavian Popescu și Risto Radunovic, trei dintre cei mai importanți jucători ai vicecampioanei României, sunt în pericol să rateze derby-ul.

Florin Tănase, Octavian Popescu și Risto Radunovic riscă să rateze derby-ul FCSB – CFR Cluj

Florin Tănase, Octavian Popescu și Risto Radunovic au câte trei cartonașe galbene adunate în cele 8 meciuri jucate în play-off-ul Ligii 1, iar aceștia pot rata derby-ul cu CFR Cluj din ultima rundă dacă vor fi avertizați sâmbătă, 14 mai, ora 21.00, în meciul pe care îl vor juca împotriva celor de la FC Voluntari.

În cazul în care Florin Tănase și Octavian Popescu vor fi avertizați cu FC Voluntari, atunci lipsa celor doi se va simți. Decarul vicecampioanei României are 18 reușite în sezonul 2021 – 2022 și este în topul golgheterilor, în timp ce Octavian Popescu are nouă goluri și patru asisturi și este unul dintre oamenii decisivi din lotul lui FCSB.

Daniel Graovac e la un pas de suspendare

De partea cealaltă, Daniel Graovac este singurul jucător de la CFR Cluj care poate rata derby-ul cu FCSB din ultima etapă deoarece fotbalistul în vârstă de 29 de ani are trei cartonașe galbene.

Pentru FCSB urmează meciul cu FC Volun tari, sâmbătă, 14 mai, ora 21.00, în deplasare, iar duelul este Live Video Online în etapa 9 din play-off, pe www.prosport.ro, și la TV pe Digi Sport 1, Look Sport Plus și Orange Sport.

De partea cealaltă, CFR Cluj joacă împotriva Universității Craiova duminică, 15 mai, ora 21.30, pe stadionul „Dr. Constantin Rădulescu”.

Publicat: 11 05. 2022, 11:45
Actualizat: 11 05. 2022, 11:47