Florin Tănase este de neoprit! Căpitanul celor de la FCSB, mesaj pentru selecționerul Mirel Rădoi după golul cu Viitorul | VIDEO

Florin Tănase a făcut probabil cel mai bun meci din ultima perioadă și l-a impresionat cu siguranță pe selecționerul Mirel Rădoi, care nu l-a convocat însă pentru dubla României din Liga Națiunilor.

Mijlocașul venit chiar de la Viitorul a marcat încă din minutul 2, după un assist oferit de Dennis Man.

Florin Tănase, gol după 115 secunde cu Viitorul

Florin Tănase a punctat după numai 115 secunde, după o acțiune superbă a roș-albaștrilor. Gazdele au dominat clar prima repriză, având și alte ocazii mari în fața Viitorului, care a luat doar un punct din duelul cu nou-promovata UTA (1-1), în prima etapă.

În ceea ce-l privește pe Florin Tănase, fotbalistul lui Toni Petrea este într-o formă excelentă. Acesta a ajuns deja la trei goluri în acest început de sezon, el marcând atât în victoria cu Astra (2-0), din prima etapă a Ligii 1, cât și în duelul cu armenii de la Shirak (3-0), din Europa League.

„Mă așteptam să prind un transfer în străinătate mai repede, dar am ales Steaua, am timp să plec. Am avut mereu momente bune, dar în acest început de sezon am reușit să marchez și poate din acest motiv am ieșit în evidență. Mai mereu am jucat pentru echipă, dar am fost schimbat de pe un post pe altul”, a afirmat Tănase, la finalul meciului.

VIDEO: Golul lui Florin Tănase cu Viitorul

Spre deosebire de Sergiu Buș și Florinel Coman, Florin Tănase n-a fost însă convocat pentru meciurile cu Irlanda de Nord și Austria, din Liga Națiunilor.

„Oricine e dezamăgit când nu e chemat la națională, dar acestea au fost alegerile selecționerului, poate pe viitor o să fiu pe listă”, a spus Tănase, după victoria de duminică.

Joi, 27 august, selecționerul Mirel Rădoi a anunțat un lot format din 23 jucători cu care va pregăti primele sale jocuri la conducerea primei reprezentative.

Portari: Ciprian Tătărușanu (Lyon, 67/0), Florin Niță (Sparta Praga, 2/0), David Lazar (Astra, 0/0)

Fundași: Ionuț Nedelcearu (FC Ufa, 9/0), Vlad Chiricheș (Sassuolo, 57/0), Alin Toșca (Gaziantep FK, 18/0), Dragoș Grigore (Ludogorets, 37/0), Andrei Burcă (CFR Cluj, 0/0), Sergiu Hanca (KS Cracovia, 4/0), Nicușor Bancu (Universitatea Craiova, 13/0), Florin Ștefan (Sepsi OSK, 1/0)

Mijlocași: Alexandru Crețu (NK Maribor, 0/0), Dan Nistor (Universitatea Craiova, 3/0), Alexandru Maxim (Gaziantep FK, 37/3), Nicolae Stanciu (Slavia Praga, 37/10), Alexandru Cicâldău (Universitatea Craiova, 6/0), Ianis Hagi (Rangers, 10/0), Ciprian Deac (CFR Cluj, 23/4)

Atacanți: Gabriel Iancu (FC Viitorul, 0/0), Florinel Coman (FCSB, 3/0), Denis Alibec (Astra, 10/1), George Pușcaș (Reading, 14/6), Sergiu Buș (FCSB, 0/0)

Publicat: 30 08. 2020, 22:29
Actualizat: 31 08. 2020, 00:53