Florin Tănase a egalat-o pe Dinamo la numărul de goluri marcate în Liga 1! Performanța reușită de căpitanul lui FCSB

florin tanase dennis man vraci serbia
Vezi galeria foto - 6 poze

Florin Tănase, căpitanul în vârstă de 25 de ani al lui FCSB, a înscris în meciul cu Chindia Târgoviște, scor 2-0, în etapa a noua din Liga 1 și a egalat-o pe Dinamo la numărul de goluri.

Iulian Cristea a deschis scorul în minutul 23, după o greșeală de poziționare a portarului Chindiei și și-a trecut în cont a treia reușită pentru FCSB. Golul de 2-0 a fost înscris de către Florin Tănase, în minutul 56, după un șut frumos din întoarcere, din marginea careului.

Florin Tănase a egalat-o pe Dinamo la numărul de goluri marcate

Odată cu această reușită, Florin Tănase a ajuns la șapte goluri marcate în actualul sezon al Ligii 1. Tot atâtea reușite a înregistrat și Dinamo, în cele opt meciuri disputate până acum.

Cei care au marcat pentru Dinamo în actuala ediție a Ligii 1 sunt Borja Valle (două goluri), Deian Sorescu (două goluri), Alexander Gonzalez (un gol), Juan Camara (un gol) și Adam Nemec (un gol). „Câinii” lui Cosmin Contra au încasat nu mai puțin de 11 goluri.

În ceea ce o privește pe FCSB, echipa lui Toni Petrea are cele mai multe goluri marcate în acest sezon al Ligii 1, 24 la număr, fiind urmată de FC Viitorul, cu 15 goluri. Doar 9 goluri a încasat FCSB.

Florin Tănase și Dennis Man, golgheterii Ligii 1

Florin Tănase l-a egalat pe Dennis Man (22 de ani) la numărul de goluri marcate pentru FCSB în acest sezon. De asemenea, aceștia împart prima poziție în topul celor mai buni marcatori din Liga 1, la ora actuală.

„Suntem bucuroși că marcăm multe goluri. Acesta a fost întotdeauna spiritul Stelei, de a marca, de a juca spectaculos. Sper să o ținem tot așa până la sfârșit. Degeaba vom marca multe goluri dacă nu vom lua puncte. Nu contează cine va ieși golgheter, ori eu, ori Man, important e titlul pentru noi”, a spus Florin Tănase, la flash-interviurile de după meciul dintre Chindia Târgoviște și FCSB.

Topul marcatorilor Ligii 1 după zece etape

  1. Dennis Man, Florin Tănase (FCSB) – 7 goluri
  2. Elvir Koljic (Universitatea Craiova) – 6 goluri
  3. Alex Cicâldău (Universitatea Craiova), Andrei Cristea (Poli Iași), Kevin Luckassen (Viitorul), Dumitru Cardoso (Gaz Metan), Hamidou Keyta (FC Botoșani) – 4 goluri
  4. Dumitru Cardoso și Ronaldo Deaconu (Gaz Metan), Gabi Iancu (Viitorul), Olimpiu Moruțan și Iulian Cristea (FCSB), Cephas Malele (FC Argeș) – 3 goluri
Publicat: 03 11. 2020, 19:20
Actualizat: 03 11. 2020, 19:29