Florin Talpan se va înfuria! Un dinamovist îi ia apărarea rivalei: „FCSB trebuie să joace pe arena din Ghencea!”

Cristi Munteanu (45 de ani), fost jucător la Dinamo și actual președinte la Oțelul Galați, îi ia apărarea rivalei FCSB și susține că FCSB este Steaua, iar echipa lui Gigi Becali ar trebui să evolueze pe noul stadion din Ghencea.

Ex-goalkeeperul spune că hotărârea de a permite formației roș-albastre să evolueze pe noua arenă ar reprezenta o decizie normală într-o țară care susține sportul național.

Cristi Munteanu îi ia apărarea rivalei

„Pentru mine FCSB e Steaua, dar nici nu contează asta. Atât timp cât arena e ridicată cu bani de la bugetul de stat, FCSB trebuie să joace pe arena din Ghencea!

Vă dați seama cum ar arăta meciurile cu Dinamo, ce atmosferă ar fi pe acest stadion! Ar fi o decizie care ar intra în sfera normalității unei țări care susține că-și iubește sportul”, a declarat Cristi Munteanu, pentru Digi Sport.

Cristi Munteanu o îndeamnă pe Dinamo să evolueze pe stadionul „Arcul de Triumf”

Având în vedere faptul că modernizarea stadionului din „Ștefan cel Mare” nu pare a se realiza prea curând, fostul „câine” o îndeamnă pe Dinamo să evolueze pe noua arenă „Arcul de Triumf”.

„Aceste stadioane sunt construite cu bani de la bugetul statului, așa că oricine plătește chiria poate juca pe arenele făcute pentru Euro. Nu spun că Dinamo ar trebui să evolueze pe Steaua sau pe Giulești, dar poate juca pe Arcul de Triumf.

E o arenă frumoasă, e poziționată în centrul Capitalei, fanii vor ajunge foarte ușor. Nu știm când va avea Dinamo un stadion nou”, a mai spus Cristi Munteanu.

Adrian Mititelu e de partea lui Gigi Becali

Adrian Mititelu (52 de ani), patronul clubului FC U Craiova, susține că FCSB este continuatoarea Stelei și nu echipa armatei, aflată în Liga 4.

Deși nu o consideră adevărata Steaua, Mititelu susține că respectă clubul armatei, deoarece și-a început drumul din Liga 4.

Mititelu le compară pe Steaua și Dinamo cu AC Milan și Juventus, susținând că cele două echipe de tradiție trebuie să fie puternice pentru ca fotbalul românesc să aibă viitor.

„E ca și cum ar dispărea Milan sau Juventus. Ce mai faci? Steaua și Dinamo trebuie să fie puternice pentru ca fotbalul nostru să aibă viitor. N-am nimic cu Steaua din Liga a 4-a, ba chiar îi respect pentru că au luat-o de jos. Dar e nevoie de un singur club, să nu mai existe confuzia. Eu cred că tot FCSB e recunoscută ca și continuatoare”, a declarat Mititelu, pentru GSP.

Publicat: 17 05. 2020, 13:39
Actualizat: 17 05. 2020, 13:42