Florin Talpan, reacție dură după ce dinamovistul Ioan Andone a spus că adevărata Steaua este echipa lui Gigi Becali. „Părerea lui este irelevantă”

Florin Talpan iese din nou la atac. De data aceasta se află în război cu Ioan Andone. Juristul CSA Steaua i-a reproșat dinamovistului declarațiile prin care a susținut că FCSB este continuatoarea echipei care a câștigat Cupa Campionilor Europeni în anul 1986.

Florin Talpan s-a înfuriat pe Ioan Andone. Juristul CSA Steaua a dat un comunicat de presă în care l-a atacat pe fostul jucător de la Dinamo și de la echipa națională.

„Nu înțeleg preocuparea vădită a unui dinamovist pentru Steaua. Ioan Andone ar trebui să se preocupe de Dinamo, al cărui club suferă în aceste zile. Oricum, părerea lui este irelevantă, la fel și declarațiile .

Ce este important este faptul că LPF și FRF încalcă hotărârile judecătorești și promovează meciuri precum Dinamo – FC Fcsb (n.r. FCSB)ca fiind „Eternul Derby”. Nu, „Eternul Derby” e meciul Steaua – Dinamo. A jucat Steaua weekendul trecut? Nu. Atunci, de ce informează greșit LPF? De ce îi dezinformează pe suporteri? Nu înteleg cum acceptă presa din România să publice informatii false si denaturate?

Intrebari la care sigur nu voi primi răspuns. În această țară exista persoane care fac alergie când vine vorba de respectarea legii. Nu Ioan Andone face legea in Romania! Ioan Andone trebuie sa respecte legea si dupa declaratiile acestuia vad ca nu prea o face, din contra este impotriva ei si a infaptuirii ei! Il informez ca instantele romane au decis pe aceasta tema si nu mai ma obosesc sa ii reiterez solutii de notorietate, din instanta!

Poate ar trebui sa inceapa sa studieze constitutia Romaniei, legea fundamentala , art. 124 și urm.): „Justiția este unică, imparțială si egală pentru toți”, „Judecătorii numiți de Președintele României sunt inamovibili, în condițiile legii”, și „Justiția se realizează prin Înalta Curte de Casație si Justiție si prin celelalte instanțe judecătorești stabilite de lege.” Nu ma infurie declaratiile facute de oricine se afla in anturajul celor de la fcsb. Sunt declaratiile unor persoane care nu respecta hotararile pronuntate de instantele de judecata si se opun infaptuirii justitiei!”, a spus Florin Talpan.

Ioan Andone, susținere totală pentru echipa lui Gigi Becali

Conflictul a pornit după ce Ioan Andone a susținut la GSP că FCSB este continuatorea Stelei. Fostul dinamovist spune că echipa lui Gigi Becali ar trebui să joace pe stadionul din Ghencea, arena care se află în construcție în acest moment.

„Eu cred că asta-i Steaua! E continuatoarea! Cealaltă? E o prostie lupta aia de acolo! Sunt tare curios cine devine proprietar pe stadion. Cum să fie Armata când se face pe banii noștri? Cine conduce stadionul? Talpan? Cu ce bani e făcut stadionul? Cu banii noștri, din taxele pe care le plătim.

Păi, cum să hotărască Talpan sau Ministrul Apărării? (…) Acolo trebuie să joace și FCSB, care eu cred că asta-i Steaua! Nu e făcut stadionul din banii Armatei, trebuie să joace acolo! Merită Armata un asemenea stadion?

Câte terenuri sunt libere în București de ce nu s-a investit într-un alt stadion? Uitați-vă la Dinamo, care rămâne fără stadion. Nu e corect!”, a declarat Ioan Andone.

Ioan Andone a jucat în România la Corvinul Hunedoara și la Dinamo. Are 55 de partide la echipa națională și a făcut parte din lotul reprezentativ la Campionatul European din 1984 și la Campionatul Mondial din anul 1990.

Publicat: 21 02. 2020, 16:29
Actualizat: 21 02. 2020, 16:33