Florin Talpan, în „război” și cu Asociația Steliștilor 1947: „Suporterii nu o să comande niciodată aici!” Mesajele primite de juristul roș-albaștrilor: „Dacă fac mesaj cu Talpan, iese bătaie!” | EXCLUSIV

Meciul de fotbal dintre CSA Steaua si AS FC Baraganul Ciulnita din barajul pentru promovarea in Liga 3, diputat miecuri, 5 august 2020. © FOTO:Sport Pictures
Vezi galeria foto - 4 poze

Florin Talpan este în „război” deschis și cu Asociația Steliștilor 1947 și susține pentru ProSport că o parte dintre ultrași vor să „comande” la clubul din Ghencea. În plus, juristul a transmis că o altă parte a fanilor este de partea sa, dar nu au curajul să se opună în peluză.

Florin Talpan pune tunurile pe Asociația Steliștilor 1947: „Vor să pună mâna pe club!”

Deranjat de faptul că fanii s-au întâlnit recent și cu fostele glorii, Forin Talpan îi avertizează pe cei de la Asociația Steliștilor 1947 că n-au nicio șansă „să comande” în Ghencea.

„Suporterii de la Asociația Steliștilor 1947 nu o să comande niciodată la Steaua! Să fie clar! Ei probabil că au alte interese aici, din moment ce mi-au cerut să folosească marca Steaua. Niciodată nu se va întâmpla asta!”, a tunat Florin Talpan, pentru ProSport.

AS47 îi răspunde lui Florin Talpan: „Unicul scop al nostru este binele Stelei!”

Asociația Steliștilor 1947 a transmis un comunicat de presă, în care fanii dau de înțeles că meritul unei eventuale promovări în Superliga nu ar fi doar al lui Florin Talpan.

„Propunerea de modificare a Legii Sportului nu este rezultatul muncii unui singur angajat al clubului Steaua. Nu avem un scop din a ridica pe brațe eroi de conjunctură, unicul scop al nostru este binele Stelei. ”Vrem Steaua în A” și vom continua să facem toate demersurile pentru a atinge acest obiectiv într-un cadru moral și legal. Așadar, comunicarea va fi permanent deschisă cu toți cei care urmăresc același lucru”, este replica celor de la Asociația Steliștilor 1947.

„Beția dată de iluzia puterii este un efect secundar de care trebuie să ferim Steaua cu orice preț. Steaua nu este și nu va fi accesoriul unui singur om, indiferent de numele lui. Steaua înseamnă glorii, înseamnă tradiție, palmares și suporteri”, au subliniat cei de la AS47.

Proiectul de modificare a Legii 69/2000 a educației fizice și sportului propune ca statutul de club sportiv profesionist să poată fi acordat și pentru „persoane juridice de drept public, înființate ca instituții publice reprezentative în domeniul activității sportive de performanță.”

Ce mesaje a primit Florin Talpan de la fanii Stelei

Nu toți fanii Stelei îi susțin pe cei de la Asociația Steliștilor 1947, dovadă mesajele pe care Florin Talpan susține că le-a primit.

Vor să facă bani de pe urma Stelei. Părerea mea e că vor să facă bani de pe urma Stelei.

Nu am încredere în ăștia din AS47.

Din suporteri ne transformăm în afaceriști.

Vrea să vă sară din schema pe dvs. Nu trebuie să îi lăsati să facă lucrul ăsta.

Dacă eu fac un mesaj cu Talpan în peluză iese bătaie”, ar fi mesajele primite de juristul roș-albaștrilor.

Publicat: 13 04. 2023, 17:25
Actualizat: 13 04. 2023, 17:27