Florin Răducioiu, nerăbdător să lucreze la Dinamo. „Vreau să dau o mână de ajutor, știu ce am de făcut!”

Florin Raducioiu, antrenorul echipei Romania Under 19, face o declaratie de presa, la finalul meciului amical cu selectionata Austriei Under 19, disputat in Bucuresti, joi, 5 iunie 2014. LAURENTIU MICH / MEDIAFAX FOTO
Vezi galeria foto - 4 poze

Florin Răduicoiu (51 de ani) este nerăbdător să lucreze la Dinamo, echipă la care a început fotbalul.

Fostul mare internațional român care s-a retras din fotbal în vara anului 2005 a juca pentru Dinamo în perioada iulie 1985 – iulie 1990, dar nu poate sta departe de gruparea din „Ștefan cel Mare”.

Florin Răducioiu este dispus să sară în ajutorul echipei antrenate de Mircea Rednic și a explicat de ce alege să facă acest lucru.

Florin Răducioiu, nerăbdător să lucreze la Dinamo

Totodată, Florin Răducioiu s-a declarat dezamăgit de rezultatul înregistrat de Dinamo la meciul jucat pe terenul celor de la FC Voluntari, scor 2-1, din etapa a 16-a.

„Sunt dezamăgit de meciul de ieri (n.r. – Voluntari – Dinamo 2-1). E iminent, iminent am spus (n.r. – despre venirea sa la Dinamo). Vreau să dau o mână de ajutor, ştiu ce am de făcut. În momentele dificile ajuţi echipa ta de suflet, eu am crescut acolo, după Revoluţie am plecat. Răspund prezent acestei provocări. Să nu ne grăbim, vedem zilele astea”, a declarat Florin Răducioiu pentru Telekom Sport.

Ce zice Iuliu Mureșan despre Florin Răducioiu

Iuliu Mureșan este cel care insistă cel mai mult ca Florin Răducioiu să vină alături de echipa „câinilor”. Acesta speră ca fostul internațional român să facă o echipă bună cu Mircea Rednic și să le dea încredere jucătorilor din „Groapă”.

„Eu l-aş vrea pe Florin, îmi place mult de el, de când era jucător mi-a plăcut. Am zis ca funcţia să fie manager sportiv şi sarcinile lui ar fi, de exemplu, să stea pe bancă, dacă o să poată. La meciuri să se mai sfătuiască împreună cu Mircea Rednic, ca fost mare jucător şi antrenor. Să fie alături de echipă tot timpul, să le dea aşa un pic de încredere în plus jucătorilor prin personalitatea lui. Ar fi mai mult decât un team manager. Va lucra direct cu Mircea Rednic şi cu jucătorii, şi mai puţin la birou, la club” , declara Iuliu Mureşan.

Publicat: 24 11. 2021, 08:26