Florin Prunea, reacție la clipul devenit viral în care se amintea de gafa din meciul cu Suedia. „Dar era doar un meci, acum e vorba despre viețile tuturor” | VIDEO

Gafa lui Florin Prunea din meciul cu Suedia a fost folosită într-o campanie care îi îndeamnă pe români să stea acasă și să se ferească de COVID-19. „În ’94, Prunea a ieșit și a greșit. NU fi ca Prunea #Staiîncasă” este mesajul prin care oamenii sunt sfătuiți să nu-și părăsească locuințele.

Acest demers este sprijinit chiar de Florin Prunea. Conducătorul dinamovist a înregistrat în mesaj video  de la domiciliu: „Am ieșit, am greșit și am pierdut. Dar era doar un meci, acum e vorba despre viețile tuturor. Eu stau acasă, stați și voi acasă”, a spus fostul portar al naționalei.

Francezii de la „Le Figaro” au făcut un calcul și au ajuns la concluzia că în acest moment, în 30 de țări, mai bine de 900 de milioane de oameni sunt în izolare din cauza pandemiei.

Florin Prunea și amintirea momentului din 1994

Faza de care este „legată” campania este de la meciul România- Suedia de la Mondialul din 1994. Echipa lui Anghel Iordănescu avea 2-1 în minutul 115 al partidei din „sferturile” turneului final, dar Kennet Andersson a reușit să înscrie cu capul după ce Florin Prunea a ieșit greșit la o centrare.

„Vezi cum e fotbalul ăsta? La un minut după gafa aia, au avut o mare ocazie şi a fost una dintre cele mai bune intervenţii de la Campionatul Mondial. A fost şi ghinion, că nu l-am văzut. Dacă îl vedeam… E o fază simplă.

L-am văzut acum pe Andersson, că am intrat la o televiziune şi am vorbit cu el. Mi-a spus că era sigur că nu aveam cum să-l văd, pentru că el asta făcea, venea mereu din spate. Dar a fost o minge simplă, de portar, care se întâmplă o dată la 100 de ani să nu o vezi.

Calitatea mea era detenta. Nu puteam să sar la o asemenea centrare cum am sărit. Nu l-am văzut. Dacă îl vedeam, mai făceam un pas, ajungeam primul şi se termina şi nu vă mai înţelegeaţi cu noi”, a declarat Prunea, în urmă cu un an, la Digi Sport.eveni

Publicat: 22 03. 2020, 18:20
Actualizat: 22 03. 2020, 18:37