Florin Prunea dă cărțile pe față! Cum era tratat de Ionuț Negoiță fostul mare portar dinamovist: „Erau decizii peste capul nostru, era urât, foarte urât!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

This browser does not support the video element.

Florin Prunea (51 de ani), managerul general al lui Dinamo, susține că problemele de la clubul bucureștean sunt datorate și de modul în care Ionuț Negoiță își tratează angajații. Acesta susține că atât el cât și antrenorul nu erau consultați în privința plecării anumitor jucători de la echipă, deciziile din cadrul clubului aflându-le din presă.

Fostul mare portar al formației roș-albe mai are contract cu Dinamo până pe 16 iunie, însă, conform informațiilor apărute în ultima vreme, acesta nu va mai continua ca oficial al lui Dinamo.

„Am avut momente în care n-am fost consultat, nici când plecau jucătorii. Și eu, și antrenorii aflam din presă, erau decizii peste capul nostru, era urât, foarte urât. Ca salariu, e cel mai mic pe care l-am avut ca și conducător”, a declarat Florin Prunea, la ProSport Live.

Florin Prunea îi ia apărarea lui Dan Nistor

Florin Prunea a comentat, în cadrul emisiunii ProSport Live, declarațiile fostului antrenor Dusan Uhrin legate de atitudinea lui Dan Nistor.

Dusan Uhrin (52 de ani) a dezvăluit că Dan Nistor (31 de ani), fostul căpitan al „câinilor”, vorbea numai despre bani în vestiar, iar acest lucru l-a deranjat pe ceh. Totuși, Florin Prunea îi ia apărarea mijlocașului transferat la Universitatea Craiova.

„Simțeam chestiile astea și încercam să fiu undeva la mijloc și să aplanez, dar Dan Nistor a avut dreptate, mai ales că el venea după o altă situație de neplată atunci la Pandurii. Era greu să îl faci pe Dan Nistor să tacă atunci când el mai trecuse printr-o situație ca asta. E un jucător cu personalitate, căpitanul echipei. Se pregătea foarte bine, nu lăsa să se vadă problemele care erau. Jocul lui nu a avut de suferit. Era normal, fiind căpitanul echipei, să iasă în față și să se zbată pentru el și pentru colegii lui”, a spus Florin Prunea, la ProSport Live.

Publicat: 27 04. 2020, 22:11