Florin Prunea cere ca Dinamo să fie ajutată de rivalele din Liga 1. „Toate echipele să intre în grevă!” Nu crede în proiectul lui Iuliu Mureșan

Valeriu Argaseala (S) si Florin Prunea (D) participa la Adunarea Generala a Federatiei Romane de Fotbal desfasurata la Casa Fotbalului din Bucuresti, sambata 27 mai 2017. MARIAN ILIE / MEDIAFAX FOTO O
Vezi galeria foto - 4 poze

Florin Prunea a vorbit despre situația în care se află Dinamo, echipă care a intrat în insolvență și a pierdut mai mulți jucători importanți.

Fostul oficial al lui Dinamo București vrea ca toate echipele din Liga 1 să intre în grevă pentru a fi alături de gruparea din „Ștefan cel Mare” după ce a intrat în insolvență.

Mai mult, Florin Prunea nu crede că Iuliu Mureșan, noul administrator special de la Dinamo, va reuși să îi convingă pe jucătorii de bază din „Groapă” ca să continue și în sezonul 2021 – 2022.

Florin Prunea cere ca Dinamo să fie ajutată de rivalele din Liga 1

Florin Prunea nu a ezitat să îi taxeze pe membrii din proiectul DDB pentru cum au gestionat situația în momentul în care Dinamo s-a despărțit de Borja Valle și Isma Lopez.

„Domnul Mureșan trebuie să convingă jucătorii care au salvat echipa de la retrogradare că de acum înainte vor fi plătiți la zi. Părerea mea este că e imposibil. Acești jucători care și-au desfășurat activitatea în condiții grele sunt greu de convins că vor fi plătiți de acum înainte când ei nu și-au primit drepturile. În alte țări insolvența duce automat la retrogradare. Să terminăm cu tâmpeniile astea în România. Își bat joc de jucători, neveste, antrenori… Numai la noi în România există insolvență. Normal ar fi ca toate echipele din Liga 1 să intre în grevă. Nu se poate ca FRF să permită astfel de golănii. Acum dacă nu plătești salariile, atunci intri în faliment, dar cum poți să îi convingi pe Puljic, Anton și Sorescu să uite de salarii și să salveze din nou Dinamo? Eu cred că abordarea e una greșită.

Dinamo face rău, iar eu îi înțeleg pe jucătorii de acolo, sunt jucători de caracter. Problema este că în momentul în care au venit spaniolii au adus niște jucători pe contracte foarte mari. Cânnd a plecat Isma Lopez și Borja Valle nu s-au făcut documentele corect. Cum să bați palma cu ei că le plătești două salarii, iar apoi să primești de la FIFA că trebuie să le plătești toate salariile… Aici au fost românii, cei din DDB, nu spaniolii. Ați bătut palma, iar la final trebuia să apară următoarea frază: «Contractul devine nul!»”, a spus Florin Prunea la „Fotbal Club Dinamo”.

Florin Prunea, despre venirea lui Dario Bonetti la Dinamo

Florin Prunea a comentat și în legătură cu înlocuirea lui Dusan Uhrin cu Dario Bonetti „Eu îl știu pe Bonetti. E un antrenor agreat de suporteri. 100% ei l-au pus, dar e un antrenor care nu a mai antrenat de mult”, a mai spus Prunea.

Publicat: 11 07. 2021, 20:18
Actualizat: 11 07. 2021, 20:20