Florin Manea îi compătimește pe fanii Rapidului: „Această galerie merită să fie în Liga 1!”. Critici la adresa conducerii giuleștene: „În viață plătești când faci lucruri anapoda!” | VIDEO EXCLUSIV ProSport Live

Rapid a ratat promovarea în Liga 1, după ce a remizat în ultima paridă din eșalonul secund, 1-1, cu Turris Turnu Măgurele. Florin Manea, fostul director sportiv de la formația giuleșteană, îi compătimește pe fanii Rapidului.

Contractul lui Florin Manea nu a mai fost prelungit la Rapid, după revenirea lui Daniel Pancu, în această vară, pe postul de președinte.

Florin Manea îi compătimește pe fanii Rapidului

Fostul oficial din Giulești susține că îi pare rău pentru galeria lui Rapid deoarece echipa nu a promovat în Liga 1. În plus, acesta susține că fanii formației alb-vișinii sunt demni de primul eșalon, însă nu și echipa.

Florin Manea a acuzat conducerea lui Rapid că nu este profesionistă și că face lucruri anapoda.

„Din păcate, această galerie merită să fie în Liga 1. Echipa nu este pe măsura lor. Prin tot ceea ce au făcut mi se pare că au revigorat fotbalul românesc. E greu când vezi cât suflet pun acești oameni. Eu țin la ei, indiferent de ce ar spune unii. Repet, în viață plătești când faci lucruri anapoda, nu le faci profesionist. La un moment dat trebuie să plătești”, a declarat Florin Manea, în cadrul emisiunii ProSport Live.

Florin Manea, devastat după ce Rapid a ratat promovarea

Florin Manea susține că a fost foarte afectat de eșecul alb-vișiniilor, din acest sezon, și a mărturisit că i s-a făcut rău după meciul cu Turris.

„N am dormit mai deloc. În ciuda la tot ce s-a întâmplat, eu îmi doream ca Rapid să promoveze, indiferent de ce probleme au fost. Era și mama la mine și zicea: «parcă îl vedeam pe tac-tu. Mi s-a făcut și rău după meci.

Eu am prevăzut ceea ce se va întâmpla. Tot ceea ce s-a vehiculat despre cearta cu Pancu… Singurul lucru care m-a deranjat a fost că Rapidul avea de suferit. Mulți fani ai Rapidului m-au apelat pe Facebook să spun lucrurilor cu punct și virgulă. Din păcate, acum parcă nici nu-mi mai vine să vorbesc la cât sunt de supărat”, a declarat Florin Manea, în cadrul emisiunii ProSport Live.

Publicat: 03 08. 2020, 11:38
Actualizat: 03 08. 2020, 13:04