„Nu-mi place fotbalul în mocirlă, ne apărăm 90 de minute!”. Florin Gardoș, exasperat de tactica lui Ilie Poenaru

Florin Gardoș a răbufnit după Academica Clinceni - FC Heramannstadt
Vezi galeria foto - 4 poze

Academica Clinceni a remizat cu Sepsi Sfântu Gheorghe, 0-0, în etapa 24 a Ligii 1. La finalul meciului, Florin Gardoș a avut un comentariu dur la adresa tacticii de joc elaborate de antrenorul Ilie Poenaru.

Florin Gardoș a fost transferat de Academica Clinceni, liber de contract, în vara anului trecut, de la Universitatea Craiova.

Academica Clinceni se află pe locul 6 din Liga 1, cu 35 de puncte obținute după 24 de meciuri jucate.

Florin Gardoș, exasperat de tactica lui Ilie Poenaru

Fundașul Academicii Clinceni s-a declarat enervat de faptul că formația ilfoveană a folosit o tactică defensivă, în meciul cu Sepsi, însă este mulțumit că aceasta a reușit să obțină un punct.

În plus, Florin Gardoș susține că nu concepe ca, în acest sezon, Academica Clinceni să rateze play-off-ul Ligii 1.

„Am câștigat un punct la cum s-a jucat, nici punctul ăsta nu prea îl meritam la cum s-a jucat. Nici mie nu-mi place fotbalul ăsta în mocirlă, în care ne apărăm 90 de minute, dar e bine că n-am luat gol. Când te aperi 90 de minute e normal să te enervezi, ăsta e fotbalul.

Am făcut și meciuri mai bune, singurul lucru important este că am reușit să obținem un punct. Sincer să fiu ar trebui să fim fraieri să nu prindem play-off-ul. Cu două-trei victorii ne putem asigura prezența în play-off. Ar fi o reușită foarte importantă să ajungem în play-off, pentru mine ar fi precum câștigarea unui titlu. Când am venit aici, obiectivul era evitarea retrogradării”, a declarat Florin Gardoș, la finalul meciului cu Sepsi.

Următorul meci din campionat, pentru Academica Clinceni, va avea loc sâmbătă, de la ora 15:00, contra celor de la Astra Giurgiu. Meciul va putea fi urmărit, în format live text, pe www.prosport.ro.

300.000 de euro este cota lui Florin Gardoș, conform transfermarkt.com

13 partide a bifat Florin Gardoș în tricoul Academcii Clinceni

Publicat: 21 02. 2021, 10:36
Actualizat: 21 02. 2021, 10:40