Florin Andone, pe „făraș” la Cadiz! Presa din Spania a făcut anunțul: „Nu contează pentru antrenor!”

Florin Andone este pe „făraș” la Cadiz! Atacantul român nu pare să intre deloc în planurile antrenorului Alvaro Cervera și ar putea să părăsească Anduluzia în iarnă.

Atacantul se luptă din greu să revină la forma de altă dată, după numeroasele probleme medicale, însă nu reușește. A sperat că plecarea de la Brighton la Cadiz îl va ajuta mult în acest sens, dar nu s-a întâmplat acest lucru.

Fotbalistul român se simte bine din punct de vedere medical, însă îi lipește tonusul de competiție. Nu a beneficiat de prea multe minute, iar viața extrasportivă a avut și ea un rol important în această problemă.

Florin Andone nu s-a adaptat la Cadiz!

Fotbalistul român a făcut parte din grupul jucătorilor de la Cadiz care au petrecut în club până târziu, cu țigări și bătutură, după o înfrângere în campionat. Imaginile au ajuns în presa din Spania, iar Alvaro Cervera a decis excluderea lor din lot pe perioada neterminată. După câteva etape, petrecăreții au fost iertați, dar și-au pierdut locurile de titulari.

Este și cazul lui Florin Andone, fotbalist adus cu mari așteptări, dar care a prins doar 108 minute în aceste trei luni. Estadio Deportivo anunță că Florin Andone are foarte mari șanse să plece de la Cadiz în iarnă, nefiind fotbalistul de care Alvaro Cervera ar avea nevoie în acest moment.

„Florin Andone nu prea contează pentru Cervera. De altfel, viitorului lui va depinde în mare măsură și de eventuala sosire a unui alt atacant. Internaționalul român a participat la trei meciuri, acumulând 108 minute. Dacă va continua să nu joace, se va căuta o ieșire, importantă pentru toată lumea. Plecarea lui ar putea ușura puțin balanța financiară și ar facilita sosirea unui alt marcator”, au notat spaniolii.

Cadiz are parte de un start de sezon dificil în La Liga. Are doar 9 puncte adunate în primele 12 runde și este pe loc retrogradabil – locul 18. Cel mai probabil, dacă nu va deveni titular în echipă, Florin Andone va fi trimis înapoi la Brighton, în iarnă.

În acest moment, în atacul lui Cadiz sunt Ruben Sobrino, Anthony Lozano și Alvaro Negredo.

Publicat: 02 11. 2021, 15:30
Actualizat: 02 11. 2021, 15:36