Florentin Matei, prezentat oficial la Al-Ittihad Kalba! EXCLUSIV | Prima reacție a fotbalistului care le-a spus „pas” CFR-ului și FCSB-ului. Cum a ajuns în Emirate

Florentin Matei (25 de ani) a semnat cu Al-Ittihad Kalba, club din Emiratele Arabe Unite. Mijlocașul care a evoluat în ultima jumătate de sezon la Astra, în Liga 1, a spus „pas” unor oferte din România, unde era dorit de FCSB și CFR, și se felicită pentru alegerea făcută. Decarul spune că, din punct de vedere financiar, oferta din Emirate e mult peste orice putea primi la noi în țară.

Împrumutat de Rijeka la Astra pentru a doua jumătate a sezonului, fotbalistul crescut la grupa 1993 a juniorilor FCSB a livrat patru goluri și un assist în cele 13 meciuri jucate în Liga 1 Betano, iar evoluțiile foarte bune l-au făcut pe Gigi Becali să-și reconsidere poziția față de omul pe care, acum șapte ani, îl ștergea de pe harta fotbalului românesc.

Și cei de la CFR și-au manifestat interesul pentru fotbalistul croaților de la Rijeka, însă în cele din urmă acesta a ajuns în Emirate, la Kalba, unde a și fost prezentat oficial. Florentin Matei a oferit, pentru ProSport, prima reacție după oficializarea mutării:

„Rijeka are un parteneriat în Emirate. Ei s-au înțeles cu clubul și, pentru că eu în iarnă intram în ultimele șase luni cu croații, am semnat aici pe un an. Vara viitoare sunt liber. Oferta de aici e incomparabil mai bună decât ceea ce puteam primi din Romania”, a spus Matei pentru ProSport.

 

Publicat: 26 05. 2018, 10:20
Actualizat: 26 05. 2018, 10:21