Flavius Stoican, dezvăluiri incredibile despre cea mai mare primă din carieră: „Am luat 80 de mii de euro și m-am dus direct la București”. Ce a făcut cu banii | VIDEO EXCLUSIV

Flavius Stoican (43 de ani), antrenorul lui Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în Liga 2, a dezvăluit în exclusivitate pentru ProSport care a fost cea mai mare primă de joc pe care a încasat-o în cariera de jucător și ce a făcut cu banii la vremea respectivă.

Flavius Stoican a evoluat la Șahtior Donețk, în perioada 2003-2007, sub comanda lui Mircea Lucescu.

Fost fundaș lateral, Flavius Stoican are numai cuvinte de laudă la adresa patronului Rinat Ahmetov.

Flavius Stoican, dezvăluiri incredibile despre cea mai mare primă din carieră

Flavius Stoican a dezvăluit cum proceda Rinat Ahmetov în legătură cu primele de joc ale fotbaliștilor. Mai mult decât atât, acesta a povestit că a încasat dintr-un foc 80 de mii de euro și s-a întors în România pentru a-și cumpăra un apartament în Capitală.

„Se câștiga foarte mult din punct de vedere financiar. Jucam pe prime enorme. Venea acest om, Ahmetov, la noi și chiar dacă ne spunea o primă apoi după ce se termina meciul și i-a plăcut jocul venea și spunea că avem de cinci ori mai mult, deși noi deja câștigasem jocul. Niciodată nu s-a pus probleme să se întârzie cu banii. Am mai făcut și greșeli, am pierdut meciuri, ne-au bătut și adversari modești. Niciodată nu a venit să certe jucătorii sau antrenorii. Se ducea în camera lui, era supărat, apoi venea cu o față zâmbitoare și ne dădea nouă elan. Stilul lui ne făcea pe noi să fim atât de dezamăgiți și de triști că nu am putut să îl mulțumim. Un om senzațional!

Cea mai mare primă a fost de 80 de mii de euro, după un meci în care noi am jucat în zece oameni, l-am câștigat cu Dinamo Kiev. Noi aveam o primă mult mai mică. I-a plăcut (n.r. lui Ahmetov), a venit după meci și a spus «Pentru astăzi băieți, luați banii ăștia!». A fost ceva wow.

Ce-am făcut cu banii? Direct apartament la București mi-am luat, apartamentul lui Florentin Petre, pe Nerva Traian. Auzisem eu că vrea să îl vândă”, a povestit Flavius Stoican, în exclusivitate pentru ProSport.

Publicat: 10 11. 2020, 18:25