Flavius Stoican, dat afară? Adrian Mititelu a făcut circ din pușcărie și a solicitat demiterea antrenorului

Flavius Stoican (44 de ani) ar putea fi destituit azi de Adrian Mititelu, la nici o lună de când a fost instalat ca antrenor principal la Universitatea Craiova 1948.

Conflictul a pornit de la meciul din Cupa României pierdut cu Sepsi, 0-1, la Severin. Adrian Mititelu e furios că antrenorul nu i-a respectat unele cerințe de ordin tactic, legate inclusiv de jucătorii folosiți, și a cerut, din pușcărie, ca Stoican să fie înlăturat, scrie Gsp.

Fostul fundaș al naționalei României semnase cu oltenii un contract pînă la finalul sezonului.

Flavius Stoican, dat afară? Adrian Mititelu a făcut circ din pușcărie și a solicitat demiterea antrenorului

Craiova lui Mititleu a disputat 4 partide (3 în Liga 1 și unul în Cupă). Are o victorie, 2-0 cu Gaz Metan, două înfrângeri, 0-1 cu Sepsi în Cupă, 0-1 cu UTA, și un egal, 0-0 cu Rapid.

Flavius Stoican a venit la cârma echipei după plecarea lui Adrian Mutu, care a plecat a doua zi după înfrângerea suferită de FC U Craiova 1948 în fața rivalilor de la Universitatea Craiova, scor 0-2. După trecerea a 11 etape, la vremea respectivă, FC U Craiova ocupa poziţia a 13-a în clasamentul Ligii I, cu doar 9 puncte.

Stoican a antrenat-o ultima dată pe Viitorul Pandurii Târgu Jiu, în perioada august 2020 – martie 2021. Anterior, antrenorul le-a pregătit pe Dinamo 2, Chindia Târgoviște, CS Mioveni, Dinamo, FC Voluntari, Zimbru Chișinău, Pandurii Târgu Jiu, Poli Iași și Petrolul Ploiești.

Jandarmeria l-a suspendat pe Adrian Mitielu Jr. și i-a interzis accesul pe stadioane timp de un an!

Marcel Pușcaș a anunțat că FC U Craiova va contesta decizia autorităților și așteaptă o pedeapsă și pentru jucătorul Rapidului.

„E o decizie ciudată, pentru depistarea persoanei nu este clară. Sunt zece persoane oficiale care am solicitat accesul la meci, dacă acea persoană identificată nu ar face parte din acea listă, atunci ar fi o problemă de organizare. În jurul nostru au fost mai multe persoane decât cele permise de regulament”, a declarat acesta.

Publicat: 03 11. 2021, 12:38
Actualizat: 03 11. 2021, 12:49