Fiecare idol are idolii săi. Daniel Pancu a dezvăluit ce fotbaliști l-au cucerit la începutul carierei: „Am văzut acel meci pe un televizor alb-negru, cu purici, dar golul îl ținem minte cu toții”

This browser does not support the video element.

Antrenorul Rapidului, Daniel Pancu, a dezvăluit, la ProSport Live, ce fotbaliști l-au inspirat la începutul carierei. Două nume mari l-au cucerit pe Pancu: Ioan Ovidiu Sabău și Marco van Basten.

Pancu a dezvăluit ce modele avea în trecut: „Neluțu Sabău (n.r Ioan Ovidiu Sabău) a fost idolul meu, dintre jucătorii români, iar Marco van Basten, din străinătate. Îmi plăceau în special execuțiile lui Marco van Basten, iar la Neluțu îmi plăcea foarte mult cum ținea de minge, faptul că nu o pierdea mai niciodată. Am văzut EURO ’88 pe un televizor alb-negru, cu purici, dar golul îl ținem minte cu toții”, a spus Pancu, la ProSport Live.

Golul cu pricina este golul marcat de Marco van Basten în finala EURO 1988, când Olanda a învins URSS cu 2-0. Gullit a deschis scorul, în minutul 32, iar Marco van Basten a închis tabela la 2-0, în minutul 54, cu un gol care a devenit emblematic pentru fotbalul mondial. A fost primul titlu european cucerit de Olanda.

Daniel Pancu împlinește 42 de ani

Astăzi, pe 17 august, antrenorul Rapidului își serbează a 42-a aniversare. Dorința antrenorului din Liga 2 e cât se poate de clară: să promoveze cu Rapid în primul eșalon. Giuleștenii au patru puncte după primele două etape, după 0-0 cu Farul și 3-1 cu Concordia Chiajna. Urmează un meci dificil, marți, la Turnu Măgurele.

Publicat: 17 08. 2019, 10:00
Actualizat: 17 08. 2019, 10:05