FCU Craiova, amendată după ce un suporter a aruncat cu pantoful în arbitrul asistent! Cât vor scoate oltenii din buzunar

Suporterii craioveni in tribuna la meciul de fotbal dintre CS Mioveni si FC U Craiova, contand pentru Liga 1 Casa Pariurilor, desfasurat pe Stadionul Orasenesc din Mioveni, luni 23 august 2021. © FOTO:Razvan Pasarica/SPORT PICTURES
Vezi galeria foto - 4 poze

Câțiva suporteri ai lui FCU Craiova s-au distrat în timpul meciului cu Farul Constanța, 1-1, aruncând cu un pantof în arbitrul asistent Marius Badea, episod pentru care conducerea va trebui să plătească o amendă de 15.000 de lei.

Echipa lui Adrian Mititelu a primit o amendă de 15.000 de lei după ce unul dintre fani a aruncat cu un obiect de încălțăminte în arbitrul asistent care a oficiat la una dintre tușe la meciul împotriva dobrogenilor. Pe rețelele de socializare s-a viralizat în ultimele zile un filmuleț în care un suporter își aruncă pantoful în direcția lui Marius Badea, pe care l-a nimerit în plin.

Comisia de Disciplină din cadrul FRF nu a lăsat acest episod să treacă neobservat, astfel că i-a sancționat financiar pe olteni, care ar fi putut să se aleagă și cu suspendarea terenului propriu pentru meciurile următoare.

15.000 de lei amendă pentru pantoful aruncat în arbitru

Distracția suporterilor i-a scos lui Adrian Mititelu 15.000 de lei din buzunar, însă finanțatorul se poate considera norocos, în contextul în care amenda putea urca până la 60.000 de lei. FCU Craiova a fost sancționată în baza articolului referitor la „neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligaţiilor privind asigurarea măsurilor de ordine şi siguranţă în stadion”.

Aruncarea cu obiecte către ceilalți spectatori sau spre terenul de joc se sancționează cu o penalitate sportivă cuprinsă între 10.000 și 60.000 de lei.

Oltenii răsuflă însă ușurați, deoarece momentul de distracție al suporterilor i-ar fi putut costa suspendarea propriului stadion, caz în care FCU Craiova nu ar mai fi beneficiat de același public ca și până acum.

Publicat: 01 09. 2021, 18:08
Actualizat: 01 09. 2021, 18:45